
„Evreii au o personalitate foarte agresivă, corosivă şi respingătoare”, declara preşedintele american din acea perioadă, făcând o distincţie între evreii israelieni – pe care îi admira – şi evreii americani, potrivit Mediafax, care citează New York Times.
„Irlandezii au anumite… De exemplu, irlandezii nu pot să bea alcool. Ceea ce trebuie să reţineţi întotdeauna în ceea ce îi priveşte pe irlandezi este că devin răi (când beau alcool, n.red.). Practic toţi irlandezii pe care i-am cunoscut se comportă urât când beau. În special irlandezii adevăraţi”, susţinea Richard Nixon.
„Italienii, desigur, ei nu au capul bine fixat pe umeri. Sunt oameni minunaţi, dar…”, a comentat preşedintele, fără să îşi termine fraza.
Nixon s-a declarat în dezacord cu opiniile secretarului său de Stat, William Rogers, despre negrii americani. Potrivit acestuia, Rogers „are un fel de slăbiciune pentru problema negrilor”. „El spune că aceştia sunt pe cale să facă progrese şi că, în definitiv, ei vor face ţara noastră mai puternică pentru că sunt puternici fizic şi că unii dintre ei sunt inteligenţi, şi aşa mai departe”, potrivit lui Nixon.
„Eu cred că are dreptate dacă ne referim la o perioadă de 500 de ani. Dar cred că este fals dacă ne referim la 50 de ani”, a adăugat el.
Nixon a continuat să facă afirmaţii oarecum confuze, sugerând că se pronunţă pentru o îmbunătăţire genetică a rasei negre printr-un amestec de rase. „Doar asta va funcţiona”, susţinea el.
Henry Kissinger, în acea perioadă consilier pentru Securitate Naţională al lui Nixon, respinge în timpul unei conversaţii apelurile făcute Washington-ului de a cere autorităţilor sovietice să permită evreilor să emigreze pentru a scăpa de persecuţii.
„Emigrarea evreilor din Uniunea Sovietică nu este un obiectiv al politicii externe americane. Şi dacă ei îi trimit pe evrei în camere de gazare în Uniunea Sovietică, aceasta nu este o problemă americană. Poate că este o problemă umanitară”, afirma Kissinger.
„Ştiu. Nu putem arunca lumea în aer pentru asta”, a răspuns Nixon.
Ales în 1968, apoi reales în 1972, Richard Nixon a fost constrâns să demisioneze în 1974, din cauza scandalului de spionaj politic Watergate. El a murit în 1994.
13 comentarii
un articol binevenit si sper sa reprezinte mai mult decat o picatura/lacrima in marea tulbure Internet-Media
Si eu stiu inger ingerasu mieu care mi te a dat Dumnezeu, ca sa fi cu minte toata ziua si mai nu stiu cum. Am spuso de la copilarie si pina azi si am sa o mai zic mereu ca e frumoasa si arunca pe draci. Copilul din prima poza de sus seamana leit parca cu un nepot dupa barbatu meu de la Moinesti. Tot asa de bucalat este ca maninca lapte de vaca proaspta. e un articol de ziar pe care la-m citit cu dor de ai mei ca le am facut si pomana in postul mare ca vine multa lume amarita cind aude ca fac eu pomana ca le dau din toata inima si nu ma dau mare si sunt si citata de preot la duminicile importante ca donez de la inceput si chiar doua cife de beton a daruit barbatu meu cind sa pus de la baza biserica de la noui pentru sufletul mortilor ca este bine sa nu traim ca dulaii.
E bine ca intr-o Romanie online dominata de scandaluri media sa ne putem delecta si cu astfel de subiecte. Credinta chiar ajuta in astfel de momente! Iti multumim d-na Ene pentru aceste randuri si te mai asteptam si cu alte subiecte cel putin la fel de interesante!
Multumesc pentru un astfel de articol.
Noi oamenii, avem nevoie sa ne hranim si din punct de vedere spiritual, mai ales ca am cam uitat, in haosul acestei lumi materiale, ca de fapt noi suntem fiinte spirituale care am venit in lumea materiala sa experimentam diverse lucruri si situatii care sa ne ajute sa evoluam spiritual.
Drept dovada, Dumnezeu se ingrijeste de noi cat timp vietuim pe acest pamant, trimitandu-si ingerii sa ne protejeze si sa ne inconjure cu dragoste si iubire pentru ca suntem nepretuiti in ochii Lui.
Totul e sa ne deschidem mai mult mintile si inimile catre Dumnezeu si vom fi mult mai receptivi la miracolele care se intampla tot timpul in jurul nostru.
Totul e sa ne trezim constiinta si sa credem ca lumea spirituala e mai aproape de noi decat suntem noi obisnuiti sa credem.
Ingerii sunt manifestarea dragostei lui Dumnezeu pentru noi.Daca ii chemam adesea ei vor raspunde chemarilor noastre si sunt gata sa ne ajute.Altfel, ei nu pot veni la noi daca nu ii chemam pentru ca ei nu incalca liberul nostru arbitru.
Eu am simtit adesea protectia si dragostea divina mai ales cand am ajuns sa cred din toata inima ca nu sunt lasata aici in voia sortii de una singura, ca oricate incercari as avea in lumea materiala, sunt ingeri si entitati nevazute care ne impresoara cu dragostea lor divina si ne ajuta sa razbatem si sa gasim rezolvari miraculoase in toate problemele si circumstantele din viata noastra terestra.
E bine ca apar si astfel de articole intr-o lume preocupata doar de scandaluri,bani,criza…Poate daca ar fi mai multe de genul asta oamenii ar deveni mai buni.
Nu asi fi scris din nou dar am vazut numele de lavinia si ma intreb daca nu cunva este fatuca aceea care a fost vinzatoare lla noi si am dato afara ca ne cam fura. Am incercato o data si am pus opt pungi cu alune semnate pe spate cu carioca si la cinci minute a disparut doua pungi. Cind am luato pe Lavinia si am intrebato ea s-a codit dar nu a avut pe unde sas coata camasa chiar daca a plins ca nu are unde sa se duca caci nu o mai primeste nimeni ca avea un picior mai scurt. Si eu ia-m zis si al meu ca am tinuto acolo ca pe copila mea chiar daca nu am copii dar ea n-ea inselat tocmai pe noi. A lasat capu in jos si a plecat. Apoi am luato pe fata lu varu lui barbati meu Nelutu un baiat muncitor dar se uita la revistele cu femei guale pe care le vindeam la noi in pungi transparente si lipite ca erau sigilate. Si pe el la-m prins in flagant si i-am dat talpasita sa se duca si am luato pe actuala Tatiana. De aia am si scris ca mea-m adus aminte de Lavinia noastra de care nu mai suntem suparati si chiar am luao inapoi daca nu mai are acest obicei. Noi iertam pe toti care n-eau facut rele caci asa n-ea invatat si popa Minca de la biserica gropa lui uscatu, ca are mare incredere in noi ca donam mereu de toate si lui ii dam benzina pe fri.
Un articol extrem de interesant. Iti multumesc Mihaela ca ne-ai reamintit de partea spirituala din noi! Asteptam si alte subiecte de acest gen.
E minunat ca mai scrieti si de cele Dumnezeiesti!!!Intr-o lume,ma refer la cea din tara noastra,macinata de rautati,lupte politice si goana dupa bani,glorie si putere,toate iluzorii pana la urma,iata ca ne mai putem gandi si la Ingeri!Multumim Mihaela.
Ca ingerii tin de exoteric.
Cind omul constientizeaza ca exista si alte lumi decit cel stiut de el, adica cel material, ajunge sa fie un POD VIU intre cele doua lumi. Si omul este singura fiinta creata de Dumnezeu care are astfel de puteri(nu degeaba este creat dupa chipul lui Dumnezeu!): poate exista si comunica in lumea materiala si in cea spirituala! Pe mine in ultimii 3 ani Ingerii m-au ajutat enorm: am scapat cu viata de 2 ori din accidente de masina..altii mureau precis, si am avut multe aventuri cu Ingerii. EU DEJA STIU CA INGERII SUNT, SI AU GRIJA DE MINE. Esential este ca noi sa constientizam ca nu ei trebuie sa vina la „nivelul” nostru, ci noi trebuie sa ne ridicam la nivelul lor. Dar acest lucru fara IUBIRE NECONDITIONATA NU EXISTA. Te pup Mihaela cu drag…Prietena ta de la Budapesta:Kati.
Mai exista oameni care se straduiesc sa tina potrile deschise intre cele doua universuri care ar trebui sa fie unul. Sa mai auzim de astfel de lucruri.
Interesanta si laudabila preocupare,mai ales ca in afara de ANDREI PLESU ( vezi lucrarea sa DESPRE INGERI )nu am mai citit alta lucrare laica cu acest subiect. FELICITARI!!!
In sfasit si altceva.
Mi-a placut articolul. Te mai asteptam cu articole la fel de interesante
Comments are closed.