Ce planuri are noua echipă a campaniei lui Trump | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Ce planuri are noua echipă a campaniei lui Trump

Ce planuri are noua echipă a campaniei lui Trump

scris de C.P.
10 afisari

În urma remanierii echipei sale, Donald Trump și-a reluat lupta pentru fotoliul prezidențial american joi printr-o strategie revizuită, noua directoare a campaniei sale electorale promițând să redea candidatului său „autenticitatea” pentru a încerca să recâștige intențiile de vot pierdute în fața lui Hillary Clinton, relatează AFP.

Donald TrumpDonald Trump, depășit în sondaje cu 82 de zile înainte de alegerile prezidențiale americane, a creat surpriză miercuri remaniindu-și pentru a doua oară în ultimele două luni echipa de campanie. Echipa numită în iunie, sub conducerea lui Paul Manafort, încercase să-l facă să evite — în zadar — derapajele verbale și să-l facă mai „prezidențiabil”, ceea ce Trump nu pare să fi apreciat deloc.

„Eu sunt cum sunt, sunt eu însumi și nu vreau să mă schimb”, a insistat el la începutul săptămânii într-un interviu acordat canalului de televiziune WKBT, în Wisconsin.

Noua directoare a campaniei sale, Kellyanne Conway, autoare de sondaje republicană cunoscută și respectată, prima femeie numită vreodată în acest post într-o campanie prezidențială republicană, a pledat joi pentru a-i reda candidatului său autenticitatea, acutizându-i totodată mesajul.

„Cred că îi vom acutiza mesajul. Ne vom asigura că Donald Trump se simte bine în pielea personajului său, nu-și pierde autenticitatea neprețuită și pe care niciun autor de sondaje nu i-o poate da”, a explicat ea pentru CNN.

„Sfatul pe care i l-aș da este să fie autentic pentru că aceasta este ceea ce apreciază americanii”, a insistat ea pentru ABC.

Conway, care îl va însoți pe Trump în fiecare zi, a mai evocat necesitatea unei structurări mai bune a campaniei candidatului republican pe teren și a concentrării discursurilor sale asupra problemelor care îi preocupă pe americani. „Trebuie să ne îndepărtăm de campania fără conținut în profitul substanței și să ne adresăm oamenilor care luptă”, a adăugat ea pentru CBS, după luni de polemici și atacuri personale.

Ea a recunoscut că Donald Trump este în scădere în sondaje (42,2 % intenții de vot față de cele 47,2 % favorabile lui Hillary Clinton, potrivit unei medii a site-ului Real Clear politics), dar estimează că aceasta îi va ajuta tabăra motivând-o. „Aceasta aprinde un foc în noi și ne amintește ce trebuie să facem pentru a câștiga”, a spus ea.

Prietenoasă, surâzătoare, aranjată, ea nu putea să fie mai diferită de Steve Bannon, patronul site-ului ultraconservator Breitbart News, numit miercuri director general al campaniei lui Trump. Outsider, om din umbră, care a făcut un mister până și din data nașterii sale, numirea sa a fost percepută ca o provocare, dacă nu chiar o declarație de război unui establishment republican din ce în ce mai neliniștit, care îl critică fără menajamente. Agitator populist, Bannon este și un critic acerb al lui Hillary Clinton, site-ul său colportând zvonuri și acuzații împotriva candidatei democrate, ceea ce permite anticiparea unui final de campanie nemilos.

Breitbart „nu este doar un site conservator, ci unul extremist, sectar, colportor de teorii ale complotului antimusulman și antisemit”, a denunțat joi echipa de campanie a lui Hillary Clinton. „Ei nu au fost niciodată aproape de manetele puterii și nici nu ar trebui să fie vreodată în această țară”.

„Este un tactician strălucit”, a răspuns Conway.

Această schimbare de echipă părea în orice caz joi să-l însenineze pe Donald Trump, așteptat în cursul serii în Carolina de Nord.

„Ei mă vor numi în curând dl Brexit”, a lansat el pe Twitter, sugerând astfel că — în pofida sondajelor — el va crea aceeași surpriză ca referendumul din iunie, favorabil ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult