Acasa InternationalExterne Ce vrea Comisia Europeană de la România- Vezi lista

Ce vrea Comisia Europeană de la România- Vezi lista

scris de Z.V.
1 afisari

Comisia Europeană a dat vineri publicităţii lista cerinţelor faţă de România, între acestea figurând nicio graţiere prezidenţială, nicio numire în posturile de procuror general al României şi de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

comisia_europeanaPrezentăm această listă difuzată de RFI:

  • „1. Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar (aflat deasupra intereselor partidelor politice)

*Reinstaurarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de a verifica inclusiv constituţionalitatea deciziilor adoptate de Parlament: abrogarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 38

*Reinstaurarea regulii majorităţii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumătate plus unu din numărul celor înregistraţi pe listele electorale): abrogarea OUG nr. 41

*Renunţarea la folosirea de ordonanţe de urgenţă în cazul unor decizii care afectează statutul instituţiilor fundamentale ale statului ori Constituţia şi în situaţii care nu prezintă urgenţă

*Evitarea utilizării publicării selective în Monitorul Oficial pentru a urmări scopuri politice şi mai ales pentru a evita decizii judiciare.

*Conformarea imediată în faţa tuturor deciziilor Curţii Constituţionale.

*Angajamentul autorităţilor publice de a respecta independenţa sistemului judiciar şi evitarea criticării acestor decizii judiciare.

  • 2. Redarea încrederii:

*Numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul majorităţii partidelor politice, printr-un proces de numire transparent şi obiectiv

*Nicio numire în posturile de procuror general şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub actuala preşedinţie: proceduri publice şi transparente şi liste deschise pentru oricine, selecţii bazate pe criterii de profesionalism şi integritate şi de palmares în domeniul luptei anti-corupţie.

*Nicio graţiere prezidenţială în cursul actualei preşedinţii

*Numirea unor miniştri împotriva cărora să nu fi fost formulate decizii că nu respectă criteriile de integritate. Obligaţia celor care nu respectă aceste criterii să părăsească posturile.

*Demisia membrilor Parlamentului care au primit decizii finale privind incompatibilitatea, conflictul de interese sau corupţie la nivel înalt”.

19 comentarii

urbos 13-07-2012 - 17:41

DUPA ce il terminam pe Basescu, Romania va respecta toate punctele si virgulele…

ValVerde 13-07-2012 - 17:46

Ahaaa..pe cuvintul vostru ?

Sa moara mamitica voastra si sa n-apucati voi ziua de miine, sa dati numai sase-sase cind zice ala „para-ndarat la pace” ??

ein deutscher 13-07-2012 - 17:50

Basescu CE a respectat din toate parangheliile astea marca UE? Cand si-a tras casa in Bucuresti UE ce facea? Cand a zis ca putin ii pasa de decizia CCR madam UE ce facea? Probabil era plecata la o cafea… Hai, ma lasi? Mai chitaiti voi pana pe 29, ca dupa-aia tre sa va pregatiti gaurile de sobolani…

ValVerde 13-07-2012 - 18:30

Daca Basescu nu a respectat ceea ce zici tu, trageti-l la raspundere pe cale legala.

Voi nu pricepeti ca nu puteti indrepta un rau facind alt rau la fel de mare?

Daca crezi ca EU e partinitoare, du-te la mesajele alea cu umflatul mamaligii in romani.

urbos 13-07-2012 - 18:35

Da tampit-o v afi tars la raspundere pe cale legala imediat ce slugile lui vor fi inlaturate. Ai idee jigodie ce esti cate dosare sint ascunse, ca nu se dau spre cercetare de catre procurorii nemernicului, pentru ca-s oamenii lui etc? taci dreacu de starpitura. Vei vedea Justitie imediat ce dispare Kioru. O sa-i trimiti scrisori de sustinere in parnaie.

ValVerde 13-07-2012 - 18:45

Se scrie timpito, fara liniuta.
Iti tremura mina?

ValVerde 13-07-2012 - 19:03

„E singura, n-are pe nimeni, sta intr-o rulota si creste pisici.”

Esti perspicace ca in cazul lui Basescu !

Europeanuul 13-07-2012 - 19:25

LISTA ESTE PERFECTA!

Dar… atunci cind fostul guvern a numit Avocatul Poporului, singuri, de capul lor, Barroso nu i-a tras de maneca. Acum, dupa aceasta miscare, cinstit ar fi ca dl Barroso (de la PPE) sa le transmite si ungurilor de la Fidesz-KDNP o lista identica! Cand Fidesz-KDNP au schimbat constitutia fara nici un fel de cvorum, CE-PPE au tacut ca purcelusii in porumb.

Traian Basescu la rindul lui sa primeasca si el o lista din asta de la CE sau de la presedintele Consiliului European. Ca nici el nu e usa de biserica. Dimpotriva, toti romanii stiu ca Presedintele Romaniei nu are voie sa-si numeasca „consilierele dragutze” pe post de Ministru al Turismului si nici dreptul sa-si promoveze fiicele pe post de europarlamentare nu are.

Jocul standardelor duble este „NECINSTIT” si CONTRAPRODUCTIV!

1. http://www.youtube.com/watch?v=WrzCp_t7S-s

2. http://www.epp.eu/pressnew.asp?artid=1881

ValVerde 13-07-2012 - 20:12

Europene,
nu ai dreptate.
„Consiliera draguta” si promovarea fiicei (care a fost votata) sint magarii de cea mai joasa speta.
Nu sint insa nici ilegale si nici in contradictie cu Constitutia.

urbos 13-07-2012 - 20:15

Ia uite ce cunoaste naparca Constituia, ia zi bre scarbo, unde s-a incalcat ACUM Constitutia?

Apropo scarbo, javra aia analfabeta n-a fost votata, a furat alegerile.

ValVerde 13-07-2012 - 21:02

Neuron in deriva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat cu privire la participarea a 50%+1 dintre alegatori.
Viermi ca tine nu vor sa tina seama de asta.

urbos 15-07-2012 - 16:26

Nu s-a pronuntat tampito, ORICE varianta e constitutionala. In plus Curtea UNUI DICTATOR nici nu trebuie luata in considerare. Ca si cum ai vrea sa-l dai jos pe Ceasca prin votul CC al PCR. Ti-am spus imbecilo ca CCR functioneaza pe baze ILEGALE, cel putin unul din membrii ei fiind ilegal acolo, in Parlament iesise altcineva la vot, dar pentru ca nu era omul lui Basescu, NU AU RECUNOSCUT votul si l-au reluat pana a iesit cine voiau ei(adica Zegrean, un jurist de colhoz, niciodata judecator). Deci hai sictir.

Aceeasi Curte cretino a mai dat decizii si cu alte referendumuri, cu 50%+1 din prezenta si a fost constitutional. Tu vorbesti ca o scarba proasta ce esti, habar n-ai de nimic!

Europeanuul 13-07-2012 - 20:35

Da ValVerde, EBa a fost votata insa „tata” in functie de „Presedintele Romaniei” s-a amestecat direct in campania ei electorala. Inaintea alegerilor. Si asta mintind grosolan (ca Eba a terminat in strainatate la James Madison University). E posibil asa ceva? Apoi mai are si tupeul nemarginit sa apara pe ecrane pozindu-se ca aparator al Romaniei, aparator al Constitutiei si al Statului de Drept!

http://www.youtube.com/watch?v=Ns1BIy4DhZE
http://www.youtube.com/watch?v=8Iwcs82RRf0

praf in ochian 13-07-2012 - 20:28

„inalta poarta” de la bruxelles s-a dat (din nou) de gol … sa- tina pe „suspendatu'” ca le facea jocul !

Tache 14-07-2012 - 07:51

Dragă Comisie Europeană,

Cerințele matale pleacă de la premisa că Statul lui Traian Băsescu era unul ideal, în care curgea lapte și miere, iar justiția mergea unsă, dar au venit dictatorii Victor Ponta și Crin Antonescu să întoarcă România în cele mai negre neguri — nu este clar dacă pe culmile comunismului sau ale fascismului.

Ei bine, ca cetățean european care sunt oripilat în egală măsură atât de inexistența unui stat de drept pe meleagurile României, cât și de tupeul de tip sovietic cu care Uniunea Europeană își impune punctul de vedere în teritoriile ocupate, am a vă face următoarele observații.

1. Reinstaurarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de a verifica inclusiv constituţionalitatea deciziilor adoptate de Parlament este o aberație de care ar trebui să vă fie rușine. Nu doar că ani de zile Curtea Constituțională a funcționat fără a putea verifica deciziile și hotărârile Parlamentului, fără ca cineva să obiecteze (nici Curtea, nici onor Europa), dar Constituția însăşi prevede această limitare! Articolul 67 prevede că „Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni”, iar Articolul 146 atribuie curții Constituționale competențe în pronunţarea asupra constituţionalităţii legilor, fără a face vorbire de hotărâri şi moţiuni.

Recunoaște, dragă Comisie Europeană, că cerințele matale sunt scrise direct de Traian Băsescu!

2. Reinstaurarea regulii majorităţii necesare pentru validarea rezultatelor referendumului (jumătate plus unu din numărul celor înregistraţi pe listele electorale) este o aberație, dragă Comisie Iosif Vissarionovici Stalin! Comisia de la Veneția în persoană (să citez în engleză de dragul dumitale) grăiește în documentul CODE OF GOOD PRACTICE ON REFERENDUMS, adopted by the Council for Democratic Elections at its 19th meeting (Venice, 16 December 2006) and the Venice Commission at its 70th plenary session (Venice, 16-17 March 2007): „It is advisable NOT to provide for: a turn-out quorum (threshold, minimum percentage), because it assimilates voters who abstain to those who vote no.” De asemenea, majoritatea statelor care te constituie, dragă Europă, nu au nici o regulă de cvorum față de numărul de înscriși pe listele electorale. Pe deasupra, pe listele electorale din România sunt trecuți destui morți, ceea ce face valoarea acestora nulă — mai puțin, firește, dacră dorim să facem referendumurile nefuncționale în România.

Recunoaște, dragă Comisie Europeană, că nu democrația în România te preocupă, ci Traian Băsescu. Dacă te-ar fi preocupat democrația, ai fi cerut Parlamentului României să continue implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția prin extinderea eliminării cvorumului de participare la toate tipurile de referendum, nu doar la cel de față. Da, Victor Ponta a fost prea prost ca s-o facă, dar speram ca tălică, dacă tot te-ai deranjat să te îngrijorezi, să gândești mai bine.

3. Renunţarea la folosirea de ordonanţe de urgenţă în cazul unor decizii care afectează statutul instituţiilor fundamentale ale statului ori Constituţia şi în situaţii care nu prezintă urgenţă mi se pare o cerință de bun-simț. Dar cum se face că nu te-ai îngrijorat, dragă Comisie, când guvernele României au emis 796 ordonanțe de urgență din 2007 și până acum? Nu ți se pare că te-ai trezit cam târziu?

4. Conformarea imediată în faţa tuturor deciziilor Curţii Constituţionale ar putea iarăși să pară o cerință justificată, dar ce ne facem când Curtea Constituțională încalcă ea însăși constituția, arogându-și competențe pe care nu le are? Să ieșim cu pușca în mână, să facem revoluție? Iată, Constituția nu prevede un cvorum pentru referendum, nici Comisia de la Veneția nu îl recomandă, dar Curtea se pune de-a curmezișul. Iarăși, cum am mai menționat, Constituția nu dă Curții atribuții în a verifica actele parlamentului care au alt statut decât acela de lege, dar Curtea nu acceptă să i se retragă atribuții care îi fuseseră adăugate prin modificări la o lege.

5. Angajamentul autorităţilor publice de a respecta independenţa sistemului judiciar nu sună rău în principiu, dar în ce calitate ceri matale, Comisie Europeană, ca guvernul unui stat suveran să-și ia angajamente publice ca răspuns la cererile nejustificate ale tălică?

Cât despre evitarea criticării acestor decizii judiciare, câtă vreme un simplu cetățean poate critica o decizie judiciară, cred că și una din puterile statului poate critica deciziile altei puteri a statului. Fără critică și fără dezbatere, nu putem ajunge decât la dictatură, mai cu seamă că justiție și dreptate nu sunt întotdeauna sinonime.

6. Numirea unui Avocat al Poporului care să se bucure de sprijinul majorităţii partidelor politice este, să fiu scuzat, o vrăjeală. Avocatul Poporului, calc după Ombudsman-ul din alte țări, este o instituție care nu a funcționat niciodată în România! Niciodată Avocatul Poporului nu a intervenit în sprijinul interesului public! Ar trebui ori să desființăm această instituție, ori să o reformăm radical — în ambele cazuri însă, nu e treaba matale („none of your business”). Ah, uitam: Avocatul Poporului ar trebui să se bucure de sprijinul populației, nu al partidelor. El ar trebui votat după cum se votează președintele statului. Încă o dată însă, asta ar trebui să fie o dezbatere internă, națională.

7. Mai dorești dumneata, Comisie Europeană, ca nici o numire să nu fie făcută în posturile de procuror general şi procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub actuala preşedinţie. Cât de debilă trebuie să fii ca să nu observi că aceste instituții nu au avut nici o contribuție la stârpirea corupției în România? Pentru că te-ai făcut că nu vezi ani de-a rândul, acum te faci că-ți plac persoanele puse de Traian Băsescu la cârma acestor jeguri de instituții. Rușine, Dinu Patriciu! Scuze, rușine, Comisie Europeană!

8. Aici este clar că Traian Băsescu, cu gândul la Adrian Năstase, a ajuns să-ți ceară ca nici o graţiere prezidenţială să nu aibă loc în cursul actualei preşedinţii. Te-ai gândit, băi, ștoarfă europeană, că poate există și alți nedreptățiți de justiția strâmbă a acestei țări, care să merite grațierea? Cu ce drept stalinist vii tu să pui: „Niet! Dacă nu semnează Traian Băsescu, niet!”?

9. Nu comentez alte trei cerințe de-ale lu’ matale, Comisie a Comisarilor Poporului, am în schimb alte cerințe către Uniunea Sovietică Europeană pe care o reprezentați. În primul rând, dacă ai putea, să nu ne mai impui niveluri minime ale taxelor și accizelor, ale prețurilor la utilități sau alte mărfuri, câtă vreme nu impui și un salariu minim. Veniți voi, membri ai Comisiei Europeană, să trăiți cu un salariu minim românesc: nu ați putea avea ce mânca decât dacă ați locui în același apartament cu mă-ta sau cu tac-tu, băi imbecililor! De-abia cu un salariu mediu ce se mai poate supraviețui, dar dacă ai de plătit și o chirie… nici cu acesta!

Cum zicea președintele meu interimar, „legile României se fac în România”. Capisci?

Marș acasă, politrucilor!

Un cetăţean scârbit!

ein deutscher 14-07-2012 - 12:53

Nene Tache, jos palaria! Ar trebui sa te angajeze astia de la ZIUA, da’ n-au bani! As mai adauga si eu ceva:

Cum iti permiti, tanti Comisie Europeana, sa-i impui SEFULUI UNUI STAT SUVERAN (ca parca in Constitutia aia de umbla basistii numai cu ea in gura asa scrie, ca Romania e STAT SUVERAN) pe cine sa numeasca si pe cine sa demita? Am ajuns colonia UE-SUA si noi nu stim???? Sau cand nu mai jucam frumos cum ne canta madama mercăl gata si lovitura de stat? Sau lu madama mercăl i se cam hatzana scaunelul in UE de cand francezii l-au trimis pe boul ala de Sarkozy exact unde o sa+l trimitem noi pe jigodia de Basescu? Alo, tovarasii de la Bilderberg, vedeti ca ati cam intins coarda! Inca n-am uitat cum se impusca un presedinte si nu cumva sa ne vina cheful sa exersam!

BULA 14-07-2012 - 13:05

Te imbatasi, de nu iti amintesti ca suntem colonia SUA-UE de prin ’90 ?
Pai industria nationala s-a distrus de la sine, sau la ordinul astora din Vest, care ne sug de toate bogatiile ?

ein deutscher 15-07-2012 - 15:56

Ce poti sa mai spui… dar parca asa pe fata parca n-au avut niciodata curajul sa dea indicatii…

digital 15-07-2012 - 16:11

cum n-ar avea,dacă sunt legați la robinetele financiare care curg doar într-un singur sens?!
adică spre ei!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult