Acasa InternationalExterne Ce vrea Diaconescu de la Ponta pentru MAE

Ce vrea Diaconescu de la Ponta pentru MAE

scris de A.B.
1 afisari

Cristian Diaconescu, fostul ministru al Afacerilor Externe, i-a cerut lui Victor Ponta să nu îi schimbe din funcţii pe secretarii de stat din MAE, arătând că politizarea acestui minister va dăuna grav politicii externe a României.

diaconescuDiaconescu i-a solicitat premierului desemnat ca în ceea ce priveşte instituţia diplomaţiei româneşti să facă o excepţie în legătură cu politizarea.

“Îi solicit premierului desemnat să facă o verificare în ceea ce priveşte loialitatea şi profesionalismul diplomaţilor români din centrală şi din exterior. Secretarii de stat, secretarul general, ambasadorii de la Moscova, Washington, Bruxelles, doar ca să acopăr geografic, şi-au făcut datoria sub mai multe guverne şi au adus marile proiecte ale României într-o fază de complinire extrem de avantajoasă pentru interesele României. Politizarea acestei instituţii, cel puţin la nivel comunicaţional şi cel puţin în dialogul cu partenerii noştri externi, nu va rămâne nesancţionată”, a spus Diaconescu.

El a arătat că schimbarea din funcţiile deţinute a secretarilor de stat din MAE sau a ambasadorilor din capitalele europene importante va aduce insuccese în privinţa aderării la spaţiul Schengen sau alte capitole ale politicii externe a României.

Diaconescu a recunoscut că nu i-a încurajat niciodată pe secretarii de stat din MAE să demisioneze.

„Nici nu i-aş încuraja şi nu ar avea absolut niciun motiv. Cine? Luminiţa Odobescu care este expert pe UE şi lucrează de aproape 20 de ani pe UE? Bogdan Aurescu? Care ar fi motivele? Secretarul general (Maria Ligor – n.r.) a fost ambasador la Madrid şi a lucrat cu comunitatea românească în situaţii destul de complicate în Spania. În perioada când a fost ambasador la Madrid s-a ridicat, de exemplu, restricţia pe libera circulaţie a forţei de muncă în Spania. Nu ai nevoie de expertiza acestor oameni? Despre ce vorbim? Mă rog, am lucrat cu ei şi sunt ceva mai pătimaş”, a declarat, pentru Mediafax, Diaconescu.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că secretarii de stat şi prefecţii vor fi schimbaţi, pentru că lucrează cu Guvernul şi îl reprezintă, el precizând că schimbările politice se vor opri la acest nivel.

3 comentarii

BULA 05-05-2012 - 00:21

Fiecare pilos e cu „expertii” lui. Nu mi-a inspirat vreo admiratie acest Diaconescu. Iar despre „binele” facut de secureii din MAE, in special dupa ’89, nu e cazul sa amintim.

Paul din Ohio 06-05-2012 - 01:00

Se pare ca securistul Diaconescu vrea sa permanentizeze ocuparea MAE de catre SIE-istii Ba’securisti. Eu cred ca schimbarea acestora cu SIE-isti PSDisti ar fi un progres in acest moment.

Ciu Huhu 06-05-2012 - 02:16

Diaconescu asta-i un mare ticalos total lipsit de caracter, faptele lui o dovedesc!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult