Acasa InternationalExterne Ce zice Angela Merkel despre despre un nou ajutor pentru Grecia

Ce zice Angela Merkel despre despre un nou ajutor pentru Grecia

scris de D.P.
5 afisari

Angela Merkel este de părere că, în situaţia în care creditorii internaţionali ar accepta o a doua ştergere parţială a datoriei de stat a Greciei, acest lucru ar înrăutăţi situaţia din zona euro. ‘Atenţionez în mod insistent în legătură cu ştergerea datoriilor Greciei’, a declarat Merkel într-un interviu acordat revistei Focus, fragmente din care au fost date publicităţii duminică, informează Itar-Tass.

Angela Merkel a interzis Ciprului să negocieze cu Rusia

Angela Merkel (foto: autoevolution.com)

Potrivit lui Merkel, o nouă ştergere parţială a datoriilor Greciei ‘ar provoca un efect de domino’, care ar constitui cauza unei neîncrederi crescânde în zona euro. Ca urmare a acestui lucru, ‘deschiderea investitorilor privaţi pentru investiţii ar tinde din nou spre zero’, a atenţionat cancelarul federal al Germaniei.

După cum a anunţat, într-un interviu acordat ediţiei duminicale Welt am Sonntag, comisarul european pentru energie Gunter Oettinger, Greciei ar putea să-i fie alocat ‘un mic ajutor’, de cel puţin 10 miliarde de euro. Mijloacele din acest al treilea pachet de ajutor ar putea fi transferate treptat spre Atena în perioada 2014-2016. ‘După cum s-a estimat anterior, vom discuta acest lucru în 2014’, a spus Oettinger.

La rândul său, germanul Jorg Asmussen, membru al consiliului administrativ al Băncii Centrale Europene /BCE/, este de părere că speculaţiile pe tema reducerii datoriilor Greciei are efect de distragere de la subiect şi nu contribuie la ameliorarea situaţiei din zona euro. ‘Asemenea discuţii distrag atenţia /Atenei/ de la ce trebuie făcut pentru consolidarea bugetului şi creşterii economice în cadrul programului în vigoare’, a spus Asmussen, potrivit Agerpres.

6 comentarii

Pribeagul 25-08-2013 - 18:39

ce git face merkeloaie! total nejustificat.

grecia, printe altele, s-a inarmat cu submarine germane, si are mari datorii fata de aceasta. pai de asta avea nevoie grecia, de submarine germane? avea tot atita nevoie de submarine cit avem noi nevoie de jafurile alea de avioane.

in urma acestui aranjament germania si-a sporit exporturile si zice ca o duce bine, iar grecia s-a ales cu datorii.

Ia sa faca UE ordine! Sa sterga toate datoriile Greciei! 🙂

UnUL 25-08-2013 - 18:46

Pribege, orice țară din UE trebuie să aibă mijloace de a contribui la sistemul defensibv al UE, e la mintea cocoșului.
În ceea ce privește Grecia, orice ar spune unii, ea nu a fost distrusa de UE, ea s-a distrus singura. Vorba celebrului banc :
Noua inițiativă UE: Adoptă un grec pentru doar 500 de euro! Pentru această sumă, el va face tot ce n-ai tu timp să faci:
– va dormi până la amiază,
– va citi ziarele,
– va bea o cafea,
– va discuta despre sport și politică,
– va trage un pui de somn după-masa,
– va merge la bar, la restaurant și la chefuri!
Bonus: Noua monedă a Greciei se va numi „Zeuro”.
Grecii muncesc putin, produc putin si se intind mai mult decat le e plapuma. Pana nu de mult, desi aveau un deficit bugetar enorm, primeau al 13-le si al 14-lea salariu, a 13-a si a 14-a pensie…De furat, furau toti cei care puteau; evaziunea fiscala era un sport national… Ultima data când Grecia a avut un excedent al balantei (adica mai multe venituri decat cheltuieli?) a fost in anii 70, sub dictatura coloneilor.

Pribeagul 25-08-2013 - 19:49

🙂

De cine trebuie sa aparam noi, romanii, UE?

Ni se cer niste sacrificii inutile. N-ajunge ca risipim cca 1 mld de euro prin Afganistan, acum mai trebuie sa cumparam si jafurile alea.

ValVerde 25-08-2013 - 20:46

Ridicati doua degete si cereti-va afara !!!

UnUL 25-08-2013 - 23:44

Pribeagule, Nato ne apără în caz de atac, dar avem și noi obligații și trebuie să dispunem de o forță militară.

CONGO 26-08-2013 - 06:02

adevarul grecesc este acesta: E FOARTE BELITA.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult