Acasa InternationalExterne CEO-ul Ryanair: la bordul avionului deturnat fuseseră infiltrați agenți ai KGB din Belarus

CEO-ul Ryanair: la bordul avionului deturnat fuseseră infiltrați agenți ai KGB din Belarus

scris de Misu Andrei
63 afisari

Directorul Ryanair susține că la bordul aeronavei deturnate duminică de regimul Lukașenko pentru arestarea disidentului Roman Protasevici, s-ar fi aflat agenți ai KGB-ului din Belarus, relatează The Guardian.

Michael O’Leary CEO al Ryanair spune că „pare că intenția autorităților a fost reținerea jurnalistului și persoanei care îl acompania. Noi credem că din avion s-au debarcat și agenți ai KGB”.

Remarcile acestuia reprezintă prima confirmare oficială a informațiilor conform cărora patru alți pasageri au coborât din avion la Minsk, după aterizarea de urgență a aeronavei. Se crede, din acest motiv, că Protasevici era urmărit de serviciile din Belarus înainte ca avionul să fie deturnat.

Luni, a fost dezvăluit că Protasevici călătorea împreună cu iubita sa, Sofia Sapega, cetățeană a Rusiei care studiază în Lituania. Sapega a fost și ea oprită de autoritățile din Belarus, însă nu se știe încă dacă și ea a fost arestată sau acuzată de vreo infracțiune. Universitatea din Lituania la care Sapega își pregătea lucrarea de disertație a cerut eliberarea ei.

Belarusul a trimis, duminică, un avion de vânătoare MiG-29 pentru a intercepta o aeronavă comercială la bordul căreia se afla Roman Protasevici, opozant al regimului lui Aleksandr Lukașenko. Aeronava, care efectua o cursă Atena – Vilnius, a fost interceptată în spațiul aerian belarus, sub pretextul că la bord ar fi o bombă, și obligată să aterizeze pe aeroportul din Minsk. La aterizare, jurnalistul Roman Protasevici a fost arestat.

Deturnarea cursei Ryanair va fi discutată luni, la reuniunea Consiliului European. Adina Vălean, comisar pentru transporturi, a declarat la Digi24 că executivul de la Bruxelles va propune companiilor aeriene din statele membre să evite spațiul aerian al Belarusului. Ea a mai spus că va face o investigație amănunțită, dar din informațiile pe care le are, nimic n-ar fi justificat deturnarea la Minsk a cursei Atena – Vilnius a companiei Ryanair. În cazul unei urgențe, cel mai apropiat aeroport era cel din Vilnius.

Aeronava Ryanair efectua o cursă Atena – Vilnius. Mai avea 2 minute până să iasă din spațiul aerian al Belarusului când a fost interceptată de un avion militar MiG-29 și redirecționată către Minsk. Motivul oferit ulterior: o alertă – falsă – privind existența unei bombe la bord.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult