Acasa InternationalExterne Cercetătorii israelieni au dezvoltat un medicament care distruge celulele canceroase din măduva osoasă

Cercetătorii israelieni au dezvoltat un medicament care distruge celulele canceroase din măduva osoasă

scris de Misu Andrei
93 Afisari

Cercetătorii din Israel au reuşit să distrugă celulele canceroase apărute în urma unui cancer sangvin (mielom multiplu) folosind un medicament bazat pe ARN şi livrat în celulele prin intermediul unor nanoparticule lipidice.

Cancerul, parte a evoluţiei umane

Anunțul a fost făcut duminică de Universitatea din Tel Aviv, care transmite, într-un comunicat, că oamenii de ştiinţă au distrus – folosind în premieră mondială această metodă – 90% din celulele canceroase de mielom multiplu în condiţii de laborator şi 60% în experimente realizate pe ţesuturi umane prelevate de la pacienţi internaţi la Rabin Medical Center, potrivita Xinhua, citată de Agerpres.

 Celula canceroasă nu mai poate să se dividă şi este ucisă

Studiul a fost realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Tel Avid şi de la Rabin Medical Center. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista Advanced Science.

În cadrul cercetării, cercetătorii au dezvoltat nanoparticule bazate pe lipide similare celor folosite în vaccinurile anti-COVID-19, care conţin molecule de ARN ce suprimă gena CKAP5 şi care codifică proteina 5 asociată citoscheletului. Prin inhibarea acestei proteine, celula canceroasă nu mai poate să se dividă şi, în cele din urmă, este ucisă.

Nanoparticulele au fost căptuşite cu anticorpi care le-au ghidat în mod specific spre celulele canceroase din interiorul măduvei osoase, pentru a evita distrugerea celulelor non-canceroase.

Celulele de mielom multiplu apar şi formează tumori în interiorul măduvei osoase

Mielomul multiplu este un tip de cancer al sângelui depistat de obicei în rândul populaţiilor vârstnice. În timp ce majoritatea cancerelor sangvine apar în fluxul sangvin sau în nodulii limfatici şi se răspândesc apoi în restul organismului, celulele de mielom multiplu apar şi formează tumori în interiorul măduvei osoase şi, din acest motiv, accesul la ele este foarte dificil, se arată în comunicatului dat publicităţii de universitatea israeliană.

Pentru această boală, există mai multe tratamente posibile, dar, după o anumită perioadă de ameliorare, cei mai mulţi dintre pacienţi dezvoltă rezistenţă la terapie, iar boala înregistrează recidive ce devin tot mai agresive. De aici și nevoie constantă de a dezvolta noi tratamente împotriva mielomului multiplu.

Terapia bazată pe ARN  poate fi dezvoltată foarte repede, ceea ce reprezintă un mare avantaj.  Cu o simplă modificare a moleculei de ARN, o genă diferită poate fi suprimată de fiecare dată, adaptând astfel tratamentul la progresia bolii şi la fiecare pacient individual, precizează acelaşi comunicat.

Noi perspective pentru livrarea selectivă de medicamente cu ARN

Sistemul de livrare a medicamentului dezvoltat în cadrul studiului israelian este primul din lume care ţinteşte în mod specific celulele canceroase din interiorul măduvei osoase şi totodată primul care a arătat că suprimarea acţiunii genei CKAP5 poate fi utilizată pentru a ucide celulele canceroase sangvine, deschizând astfel noi perspective pentru livrarea selectivă de medicamente cu ARN şi de vaccinuri împotriva tumorilor canceroase şi a bolilor care îşi au originea în măduva osoasă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS