Acasa InternationalExterne Cererile Rusiei pentru a opri războiul: Ucraina depune armele, recunoaște pierderea Crimeei, independența Donbas și nu intră în NATO

Cererile Rusiei pentru a opri războiul: Ucraina depune armele, recunoaște pierderea Crimeei, independența Donbas și nu intră în NATO

scris de Misu Andrei
73 afisari

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni agenţiei Reuters că acţiunile militare ruse vor înceta „într-o clipă” dacă Ucraina îndeplineşte mai multe condiţii: să înceteze rezistenţa, să îşi modifice Constituţia pentru a recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia şi să recunoască independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk.

Peskov a precizat că aceste condiţii au fost aduse la cunoştinţa conducerii de la Kiev, informează Agerpres.

Reuters observă că aceasta este cea mai explicită expresie de până acum a termenilor pe care Moscova doreşte să îi impună ucrainenilor pentru a pune capăt aşa-numitei „operaţiuni militare speciale” începute acum 12 zile.

În privinţa neutralităţii Ucrainei, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a a afirmat că Ucraina „ar trebui să aducă amendamente Constituţiei, conform căreia Ucraina va respinge orice obiectiv de aderare la orice bloc. Acest lucru este posibil numai prin modificarea Constituţiei.”

Peskov a insistat că Rusia nu are intenţia de a veni cu alte pretenţii teritoriale faţă de Ucraina.

„Suntem pe cale să încheiem într-adevăr demilitarizarea Ucrainei. O vom încheia. Dar principalul este ca Ucraina să îşi înceteze acţiunile militare. Ei trebuie să înceteze acţiunile militare şi atunci nimeni nu va trage”, a mai spus el.

Condiţiile puse de Rusia au fost anunţate înaintea celei de-a treia runde de negocieri ruso-ucrainene, care urmează să aibă loc luni.

Invazia rusă în Ucraina, declanşată în 24 februarie, a provocat cea mai mare criză a refugiaţilor din Europa de după cel de-al doilea război mondial.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult