China. Portavionul Liaoning, integrat oficial serviciul activ | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne China. Portavionul Liaoning, integrat oficial în serviciul activ

China. Portavionul Liaoning, integrat oficial în serviciul activ

scris de M.A.
11 afisari

China a anunţat marţi punerea în serviciu a primului său portavion, într-un context de tensiuni teritoriale puternice în Marea Chinei de Est cu Japonia.

China. Portavionul Liaoning, integrat oficial în serviciul activ

China. Portavionul Liaoning, integrat oficial în serviciul activ

„În această dimineaţă, primul portavion chinez, Liaoning, a fost integrat oficial în serviciul activ”, a precizat, într-un comunicat, ministerul chinez al Apărării, anunţând astfel şi denumirea navei, construită pornind de la un schelet fabricat în fosta URSS, după numele unei provincii din nord-estul Chinei. Acest portavion va permite Chinei să „sporească actualele capacităţi de luptă ale marinei sale naţionale la un nivel modern şi să îi îmbunătăţească şi capacităţile de apărare”, a precizat ministerul. Nava va „juca un rol important în apărarea intereselor suverane ale statului”, conform aceleiaşi surse, transmite Moldpres.

Portavionul, botezat la origine „Variag” şi destinat marinei sovietice, a fost reabilitat vreme de mai mulţi ani într-un şantier naval din Dalian (provincia Liaoning). Această navă-amiral, ce simbolizează ambiţiile navale ale Beijingului, şi-a efectuat prima ieşire în mare în august 2011 şi a realizat de atunci mai multe misiuni-test.

Potrivit unor experţi independenţi, va fi nevoie însă de mai mulţi ani până când China se va dota cu o formaţiune aeronavală complet operaţională. Ei estimează, printre altele, că Beijingul s-a angajat deja, fără a anunţa, în construirea a cel puţin încă un portavion.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult