Acasa InternationalExterne China solicită aprobare pentru primul său vaccin anti-Covid, cu eficiență mai mică decât Pfizer sau Moderna

China solicită aprobare pentru primul său vaccin anti-Covid, cu eficiență mai mică decât Pfizer sau Moderna

scris de Misu Andrei
67 afisari

Unul dintre vaccinurile anti-Covid dezvoltate în China de laboratorul farmaceutic Sinopharm are o eficacitate de 79% și ar putea intra în teste pentru aprobare.  Procentul de eficacitate este mai mic decât cele existente, dezvoltate de companiile Pfizer și Moderna. 

Sinopharm este prima companie farmaceutică de stat chineză care a comunicat cifre privind eficacitatea unui vaccin în pregătire, notează AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, Sinopharm a menţionat o eficacitate de 79,43% pentru acest vaccin produs de laboratorul CNBG din Beijing, procent inferior vaccinurilor laboratoarelor Pfizer-BioNTech (95%) şi Moderna (94,1%). Compania britanică Astrazeneca, asociată Universităţii Oxford, a indicat la rândul său o rată de eficacitate de 70%, dar care ar putea atinge 100% după două doze.

China, pe al cărei teritoriu a fost semnalată în urmă cu un an apariţia coronavirusului, are în curs de testare clinică faza 3 cinci vaccinuri. Sinopharm a depus o cerere de omologare a acestui prim vaccin către autorităţile din China, scrie Reuters.

Acest potenţial vaccin anti-coronavirus este unul din cele două vaccinuri pe care le dezvoltă Sinopharm în afară de cel produs de Institutul pentru Produse Biologice din Wuhan, oraş din centrul Chinei unde s-a detectat pentru prima dată coronavirusul.

Aceste două vaccinuri – dar şi altele dezvoltate de alte companii din ţara asiatică – au fost folosite în China începând cu luna iulie în cazuri excepţionale, centrate pe protejarea personalului sanitar,pe angajaţi ai programelor de prevenire a COVID-19, lucrători portuari şi transportatori sau persoane nevoite să se deplasate în ţări în care riscul de contagiere este încă ridicat, scrie EFE, preluată de Agerpres.

În urmă cu mai puţin de o lună, preşedintele Sinopharm, Liu Jingzhen, a declarat că aproape un milion de chinezi au fost vaccinaţi cu unul dintre aceste vaccinuri „de urgenţă” şi că doar asupra unui număr mic de oameni s-au înregistrat efecte adverse uşoare.

În prezent, patru vaccinuri dezvoltate de China au ajuns în faza 3 a testelor clinice – cele două vaccinuri produse de Sinopharm, unul produs de Sinovac şi un altul produs de CanSino Biologics -, la care se adaugă şi vaccinul produs de Pfizer-BioNTech, companie a cărui partener exclusiv în China, Fosun Pharma, a participat la testări.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult