Acasa InternationalExterne CNN: Administrația Biden îl oferă Rusiei pe cel mai mare traficant de arme la schimb cu baschetbalista Brittney Griner

CNN: Administrația Biden îl oferă Rusiei pe cel mai mare traficant de arme la schimb cu baschetbalista Brittney Griner

scris de Misu Andrei
71 afisari

După mai multe luni de dezbateri interne, administrația Biden s-a oferit să-l elibereze pe Viktor Bout – un traficant rus de arme, care execută o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în Statele Unite -, ca parte a unei înțelegeri prin care să obțină eliberarea a doi cetățeni americani deținuți în Rusia – Brittney Griner și Paul Whelan, scrie CNN, citând surse care au fost informate în legătură cu această situație.

Sursele CNN au precizat că planul de a-l da la schimb pe Viktor Bout, supranumit „Negustorul morții”, contra lui Paul Whelan și Brittney Griner are sprijinul președintelui Joe Biden, după mai multe discuții care au avut loc în acest an. Acceptul lui Biden pentru schimb trece peste opoziția Departamentului Justiției, care în general se pronunță împotriva schimburilor de prizonieri.

„Am comunicat o ofertă substanțială, care credem că va avea succes, pe baza istoricului de conversații cu rușii. Am comunicat-o acum câteva săptămâni, în iunie”, a declarat miercuri un oficial din cadrul administrației pentru CNN.

El a refuzat să dea detalii despre „oferta substanțială”. A spus doar că este rândul Rusiei „să răspundă, dar, în același timp, noi nu rămânem pasivi și vom continua să comunicăm oferta noastră la cele mai înalte niveluri”.

„E nevoie de doi să dansezi tango. Începem negocierile cu un actor ostil de partea cealaltă, pentru a-i aduce acasă pe americanii ținuți ostatici sau deținuți pe nedrept. Începem (negocierile – n.r.) cu cineva care a sechestrat cetățeni americani și îi tratează ca monedă de schimb. Deci, într-un fel nu este surprinzător, chiar dacă este demoralizant, când acel actor nu răspunde ofertei noastre, când nu se implică constructiv în negocieri”, a mai spus oficialul citat.

Secretarul de Stat Antony Blinken a anunțat miercuri că Statele Unite au prezentat Moscovei „acum câteva săptămâni” o „propunere substanțială” pentru eliberarea lui Whelan și Griner, pe care SUA îi consideră deținuți pe nedrept. Oficialul american a spus că intenționează să discute subiectul într-o convorbire telefonică extinsă cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, care este așteptată să aibă loc săptămâna aceasta.

Familiile lui Paul Whelan, care este deținut de Rusia din 2018 pentru presupus spionaj, și a starului WNBA Brittney Griner, încarcerată la Moscova din februarie, pentru deținere de droguri, au cerut Casei Albe să obțină eliberarea lor, chiar și printr-un schimb de prizonieri, dacă este nevoie.

Brittney Griner, care a pledat vinovată la începutul acestei luni, dar a spus că a adus fără intenție canabis în Rusia, a apărut miercuri în fața instanței, în cadrul unui proces pentru trafic de droguri, care i-ar putea aduce o condamnare de 10 ani de închisoare. Partea americană se așteaptă ca procesul ei să se încheie înaintea finalizării unei înțelegeri între cele două state.

Baschetbalista Brittney Griner a fost arestată pe aeroportul din Moscova în februarie, după ce în bagajul ei de mână au fost găsite „ţigări electronice” şi un „lichid care prezenta un miros special” de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse.

Fostul soldat american Paul Whelan, fost responsabil pe probleme de securitate la o companie de piese auto, închis din 2018, continuă să-şi susţină nevinovăţia după ce a fost condamnat la 16 ani de închisoare în Rusia pentru spionaj.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult