Acasa InternationalExterne Comisia Europeană a decis să ajute financiar Ucraina

Comisia Europeană a decis să ajute financiar Ucraina

scris de C.S.
0 afisari

Uniunea Europeană va ajuta Ucraina să-şi plătească datoria în valoare de două miliarde de dolari pentru livrări de gaze naturale ruseşti. Comsisia Europeană urmează să prezinte miercuri un plan de ajutor pentru Ucraina, care se confruntă cu grave probleme financiare.

Plan de ajutor pentru Ucraina, anunţat de Comisia Europeană.

Executivul european are în vedere mai multe scenarii pentru acordarea unui ajutor financiar Ucrainei, aflată în pragul falimentului. În acest sens, Comisia colaborează cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), care ar urma să acorde cea mai mare parte a ajutorului financiar.

Noua putere de la Kiev a afirmat că are nevoie de 35 de miliarde de dolari pentru doi ani şi că aşteaptă din partea FMI un ajutor de 15 miliarde de dolari pentru acest an.

Sumele sunt însă mult sub cele discutate la Bruxelles, unde Acordul de Asociere propus de UE Ucrainei urma să fie însoţit de o sumă de aproximativ 610 milioane euro.

Mobilizarea altor fonduri europene ar permite însă obţinerea altor câteva sute de milioane de euro, aproximativ 500 de milioane, potrivit unor cifre care nu au fost confirmate.

Secretarul de Stat american John Kerry a declarat săptămâna trecută că europenii au în vedere un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina. Potrivit unei surse europene, această sumă corespunde sumei totale prevăzute pentru Ucraina în bugetul UE pentru perioada 2014-2020.

O misiune de experţi de la Comisia Europeană a sosit luni la Kiev, pentru a evalua sprijinul financiar de care are nevoie Ucraina. Misiunea UE va rămâne la Kiev aproximativ o săptămână şi este în legătură strânsă cu echipa FMI, care a ajuns marţi în capitala Ucrainei.

Duminică, miniştrii de Finanţe din ţările membre G7 au subliniat că FMI este „cel mai bine pregătit” pentru a susţine financiar Ucraina.

1 comentariu

digital 04-03-2014 - 18:51

păi de ce s-ajute Ukraina rusească pe banii europenilor?!
adică maidanezii ardeau gazul prin piață iar europenii să le plătească „molotoavele”?!
curat-murdar!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult