Condamnare pentru Limba română. Rusia acuză CEDO | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Condamnare pentru Limba română. Rusia acuză CEDO

Condamnare pentru Limba română. Rusia acuză CEDO

scris de M.A.
5 afisari

Rusia acuză CEDO că ia decizii politice şi tendenţioase, după condamnarea de săptămâna trecută privind limba română în şcolile din Transnistria.

Condamnare pentru Limba română. Rusia acuză CEDO

Condamnare pentru Limba română. Rusia acuză CEDO

Decizia CEDO privind condamnarea Rusiei în cazul şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană este una politica politică şi tendenţioasă, consideră ministerul de Externe al Federaţiei Ruse. „Drept motiv pentru această apreciere serveşte ignoranţa judecătorilor CEDO faţă de argumentele prezentate de partea rusă cu privire la implicarea Rusiei în rezolvarea problemei exclusiv în calitate de intermediar în formatul de negocieri. Contextul politic al deciziei îl indică utilizarea tezei despre aşa-zisul control asupra Transnistriei, menţionat în hotărârea Curţii în cazul „Ilaşcu şi alţii împotriva R Moldova şi Federaţiei Ruse” (iulie 2004). Pentru a ne convinge că asemenea afirmaţii sunt lipsite de relevanţă este suficient să comparăm această structură cu temelia relaţiilor moldo-ruse, indicate în acordurile interguvernamentale cu Republica Moldova, în declaraţiile privind negocierile privind reglementarea transnistreană în ultimii 20 de ani”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului rus de Externe, citat de Jurnal.md.

„Vom analiza atent concluziile CEDO, apoi vom lua măsurile necesare în acest sens”, se mai arată în comunicat. Rusia are la dispoziţie trei luni pentru lua o decizie pe marginea constatărilor făcute de judecătorii CEDO.

4 comentarii

Skanderbeg 22-10-2012 - 16:43

Adevarul doare.

jan dinu 22-10-2012 - 21:24

Davai limba ,davai glas …
Russu sa ne pupe’n ass…
Shi in stepa unde sta
O sa moara de vodka !!…-:))))
JD-USA ( unic – incomparagil ).

destinul 22-10-2012 - 22:48

Iubiti Regina Rusia ca si ea va iubeste……….
Numai este mult si Putin o sa faca ordine si cu Romania………

Viorica Ianc 23-10-2012 - 01:38

…davai ceas.
” A fost rau cu der, die, das
Dar mai rau cu davai ceas !!! ” – Nemuritorul Constantin Tanase si…nasul lui mare…si moartea in puscarie !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult