Acasa InternationalExterne Conflictul din Gaza. Israelienii și palestinieni au reluat negocierile

Conflictul din Gaza. Israelienii și palestinieni au reluat negocierile

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Negocierile indirecte între israelieni și palestinieni de la Cairo mediate de Egipt au fost reluate miercuri, 13 august, în ultima zi a încetării focului în Fâșia Gaza.

Conflictul din Gaza. Israelienii și palestinieni au reluat negocierile (Foto:thediplomat.com)

„Situația este extrem de sensibilă și sperăm să ajungem la un acord înainte de miezul nopții”, însă „delegația israeliană care negociază cu noi este dominată de sentimentul că suntem divizați”, a declarat Azzam al-Ahmed, șeful delegației palestiniene. „Noi apărăm interesele și viitorul poporului palestinian”, a adăugat el. Din delegație fac parte, pe lângă reprezentanții Autorității Palestiniene — guvernul palestinian—, importanți responsabili ai grupării islamiste Hamas — care controlează Fâșia Gaza și care este principala țintă a ofensivei israeliene — și ai Jihadului Islamic.

Pe de altă parte, miercuri dimineața, cinci persoane au fost ucise, între care și un jurnalist străin, în Gaza în timpul unei operațiuni de neutralizare a unei rachete israeliene, potrivit serviciilor de salvare palestiniene. „Mai mulți geniști au fost omorâți în timpul unei operațiuni de neutralizare a unei rachete israeliene la Beit Lahyia, între care și un jurnalist străin”, a declarat Iyad al-Bouzam, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne din Gaza, în timp ce serviciile de salvare au anunțat că cinci persoane au fost ucise și mai multe grav rănite în incident, potrivit Agerpres.

22 comentarii

pathfinder 13-08-2014 - 15:05

Tomitaaaaaaa!
Uite ma, ca nu-s inchise comentariile!
Nu te-asculta astia de la ZV si gata!!!

tomi 13-08-2014 - 18:07

Hai mai baiete nu fa pe incuiatul ca nu-ti sta bine. Au fost inchise toate reportajele, absolut toate unele cu 2, 3 sau chiar fara nici un comentariu. Vi le-am prezentat pe toate 20 si nu materiale vechi cum sustineti voi ci materiale aparute inchise in aceeasi zi, pe cum au aparut au si fost inchise. Taxa de 50000 lei va fi achitata oricum si va veni randul si la urmariri penale pe persoanele ce au fost date in judecata. Patlagica te bucuri prea repede, stai si tu nitel si cu rabdare sa-l vezi tu pe urbos cum va fi invatat sa cante Hatikva.

pathfinder 13-08-2014 - 18:15

Ma, tu te-ai lovit la cap?
Ce 50000 lei visezi?!?

P.S. Patlagica-i mata!

pathfinder 13-08-2014 - 18:16

Scuze!
Ma-ta!

tomi 13-08-2014 - 18:20

Te scuz insa eu credeam ca pathfinder vine de la PATLAGICA.

tomi 13-08-2014 - 18:23

Papadie vezi raspunde-mi repede pana nu inchid baietii postarile.

pathfinder 13-08-2014 - 18:24

Pai atunci Tomi vine de la obraznicatura.

pathfinder 13-08-2014 - 18:25

Cineva trebuie inchis.
Ai dreptate!
La ospiciu… 😉

tomi 13-08-2014 - 22:46

Hai nu fi si tu asa de dur, nu am acces la ospiciu ca sant prea periculos pentru ei. Ultima data cand au vrut sa ma interneze am muscat beregata la trei medici si am violat cinci asistente. De atunci OMS m-a inclus pe pericolul mondial al doilea dupa Ebola.

tomi 13-08-2014 - 22:51

🙂 🙂 pathfinder steiner, hai mai bine verifica daca urbos a invatat sa cante Hatikva, ca daca nu, cred ca nu are sanse sa scape curat din jegul in care s-a bagat pana la gat.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 13-08-2014 - 18:33

Tzutzere …ti-am prezis ca apare perushul si te …
ciocaneste din ZBOR –razant !

pathfinder 13-08-2014 - 18:36

Da, asa fac pasarile.
Pe unde prind.

UnUL 13-08-2014 - 18:33

Iar vă certați fără rost. Păcat!

pathfinder 13-08-2014 - 18:37

Pai eu i-am scris decent.
El a dat-o pe patlagele…
Ce sa-i fac?!?

CONGO 13-08-2014 - 19:36

Ar fi bine sa-i negocieze de tot pe hamasii astia, sa intre cu trupele si sa goleasca zona de hamasi pentru totdeauna.

tomi 13-08-2014 - 23:39

Taci ma omule, si din ce vor mai trai urbos si digital, ei care vand arme hamasului?, vrei sa moara nenorocitii de foame? Au si ei dragostea lor pentru islamul extremist, sant bagati in cateva atentate in Europa, meserie grea si periculoasa, lasa ma oamenii sa-si faca meseria, pana nu le vom rupe noi gatul mai fac si ei un ban.

Ionel 14-08-2014 - 07:59

@Tomi: Nu te mai umfla in pene ca oricum ai vostrii nu au facut mare lucru: au bombardat niste pustani de 15-18 ani care vroiau sa dea cu artificii si niste locuinte sociale. Mare chestie! Esec total! Ca altfel nu mai intrau la negocieri daca toata campania asta din Gaza era un succes pentru ca pe teren e un esec total.

UnUL 14-08-2014 - 08:15

„AI VOȘTRI” cu un singur i, agramat mic.

UnUL 14-08-2014 - 08:17

În ce privește conținutul tâmpit al postării, îl las pe dl Tomi să-ți răspundă : e mai informat.

Ionel 14-08-2014 - 10:23

@UnUl: Orice razboi e un esec pentru israelieni pentru ca duce la o mai mare autonomie. Cu cat sunt mai multe victime colaterale cu atat autonomia si drumul catre independenta va fi mai rapid si asta pentru ca israelienii au ramas cu mentalitatea ca daca dai cu bombe, gata se rezolva totul. Nu! E un esec total: politic(negocieri dupa ce se lauda ca au castigat), geopolitic(se trezesc arabii si e durere ) si logistic( bombele costa cat bugetul MApN pe un an).

tomi 14-08-2014 - 23:42

Ionel
14-08-2014 at 10:23
( bombele costa cat bugetul MApN pe un an).
=============
Uite aici ai dreptate, toata investitia statului in fortele armate romane pe un an este echivalentul bugetului armatei israeliene pe o saptamana. Cantitatea de tehnica militara israeliana legat de aviatie, artilerie, tancuri si sisteme de rachete este cam la nivelul intregului NATO al vostru cu toate statele fantoma ce au fost incluse ca obiect de studiu al primitivismului si ca zone tampon in cazul unei invazii sovietice. Iar ceea ce zici de arabi ca se vor trezi, poate, dar nu pe lumea asta.
Si acum ionele mars in mortii mattii.

pathfinder 14-08-2014 - 13:47

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult