Ziuaveche.ro vă prezintă un articol incendiar publicat de editorialistul Peter Worthington în ziarul canadian Toronto Sun. Un text cu atât mai actual în această perioadă, cu cât tratează inclusiv punerea la index a Sărbătorii Naşterii Domnului sub pretextul de a nu-i ofensa pe cei de alte confesiuni.
Când a vorbit la lansarea noii sale cărţi, Ghosts of Europe (Fantomele Europei), autoarea Anna Porter a remarcat cum oamenii din estul Europei sunt mult mai pasionaţi de “libertate” decât cei ca noi, care ne-am născut în libertate.
Deşi este poate de înţeles, este neliniştitor.
Avertismentul lui Thomas Jefferson, cum că “preţul libertăţii este vigilenţa permanentă”, nu prea are ecou în societatea canadiană aşa cum are în America.
Constituţia canadiană, datând de la Actul Britanico-Nord American, subliniază că scopul Confederaţiei este “pacea, ordinea şi buna guvernare”. “Libertatea”, despre care noi presupunem că este asigurată, abia este menţionată.
Americanii, pe de altă parte, sunt foarte preocupaţi de “libertate” – a lor şi, ocazional, a altora.
Campaniile electorale din cele două ţări diferă: politicienii canadieni preferă să se axeze pe “pace”, în vreme ce americanii se concentrează pe “libertate”.
Amândouă sunt de dorit, dar se ating pe căi diferite.
Care dintre libertăţile apărate în sistemul nostru democratic este mai preţioasă? Mulţi ar spune că libertatea cuvântului este cheia celorlalte libertăţi. Alţii ar putea spune că libertatea religioasă. Alţii, libertatea presei.
Toate aceste libertăţi sunt sub asediu în zilele noastre. Legislaţia anti-discriminare interzice vorbirea prea liberă, în vreme ce libertatea religioasă este pusă sub semnul întrebării de anumite grupări religioase. Prudenţa, dacă nu chiar laşitatea, sunt principiile după care conduc presa.
Cea mai mare şi mai importantă libertate pe care o societate o poate îmbrăţisa este libertatea de a nu fi de acord.
O tendinţă tot mai accentuată în ţările democratice face să devină tot mai dificil (dacă nu chiar periculos) să fii în dezacord cu opiniile majoritare. Altfel spus, corecte politic.
Priviţi la dezbaterile privind schimbarea climei şi la hărţuirea la care sunt supuşi oamenii de ştiinţă care nu sunt de acord sau pun sub semnul întrebării teoria încălzirii globale!
Când a fost secretarul mediului, David Miliband, fratele noului lider al Partidului Laburist, a declarat “închisă” dezbaterea ştiinţifică asupra schimbărilor climatice. Oamenii de ştiinţă sceptici au fost echivalaţi cu negaţioniştii Holocaustului.
Aşa cum arată revista britanică The Spectator: “Fără libertatea de a întreba şi a dezbate, ştiinţa nu poate înflori”. Raţiunea este înlocuită de timorare.
Am devenit atât de sensibili din punct de vedere cultural, încât Melanie Phillips scrie în The Spectator: “Anumite grupuri ’victimizate’ se bucură de un fel de statut de Specii Protejate, nu trebuie niciodată ofensate”. Aici intră minorităţile etnice, mamele singure, musulmanii, homosexualii etc.
Partidul laburist de guvernământ în Marea Britanie are chiar un aşa numit Equity Act, care plasează sub incidenţă penală orice insultă la adresa cuiva.
Îmi aduc aminte cum fermierul şi jurnalistul britanic Robin Page a fost condamnat la închisoare pe motiv de “instigare la ură rasială” pentru un discurs împotriva legilor anti-vânătoare la un târg din Gloucestershire în 2002.
“În cazul în care vreunul dintre dumneavoastră este sensibil şi uşor de ofensat, vă rog plecaţi să daţi o tură în jurul lacului şi întoarceţi-vă când termin. Dacă este cineva negru, vegetarian, musulman, refugiat, şchiop, lesbiană, şofer de camion, atunci aţi putea fi ofensaţi, pentru că pretind aceleaşi drepturi pe care dumneavoastră le-aţi obţinut deja”.
În 2008, poliţia i-a plătit daune pentru detenţie nedreaptă.
Astăzi, Iisus nu trebuie menţionat în şcoli ca să nu ofenseze. Chiar şi urarea “Crăciun Fericit!” a fost transformat în “Urări de Sezon!”. Prostituatele s-au transformat în “lucrătoare comerciale ale sexului”.
În parte este vorba de corectitudine politică scăpată de sub control, dar în esenţă e o slăbire a libertăţii de a nu fi de acord, a libertăţii de a contrazice.
Regimurile totalitare nu pun prea mare preţ pe ceea ce gândeşti, atâta timp cât îţi ţii gândurile pentru tine şi nu le exprimi. Pedepsele draconice pentru contrazicere sau dezacord public îi menţin pe tirani la putere. Or, în cazul democraţiilor, frica de a nu fi de acord poate duce la lipsa libertăţii şi la impunerea despotismului.
