Acasa InternationalExterne Crăciun sub teroare – Al Qaida intenţionează să atace Europa

Crăciun sub teroare – Al Qaida intenţionează să atace Europa

scris de Ziua Veche
7 afisari

.Reţeaua teroristă internaţională Al Qaida intenţionează să infiltreze un grup de militanţi ai săi în Europa, via Emiratele Arabe Unite (EAU) şi India, în vederea pregătirii unor atentate, relatează joi agenţia de presă indiană IANS, citată de Agerpres.


Serviciile speciale americane şi-au informat deja omoloagele germane că un grup de doi sau patru presupuşi terorişti ar intenţiona să se infiltreze pe teritoriul Germaniei şi, posibil, al Marii Britanii prin EAU şi India, la ordinul liderilor Al Qaida. Se presupune că scopul acestui grup este comiterea unor atentate teroriste în timpul sărbătorilor de Crăciun. Nu se cunoaşte însă identitatea presupuşilor terorişti. Ceea ce se ştie este că agenţiile de informaţii americane au furnizat date despre aceştia colegilor lor europeni încă de săptămâna trecută, iar după aceea informaţia a ajuns şi în presă. Potrivit ziariştilor indieni, teroriştii care ar urma să se infiltreze în Europa ar putea avea tangenţă cu gruparea aflată la originea atentatului din oraşul indian Poona, din luna februarie a.c. O bombă artizanală a explodat atunci în restaurantul German Bakery, frecventat în special de tineri şi străini. În urma deflagraţiei, 15 persoane şi-au pierdut viaţa, între care câţiva cetăţeni străini. Poliţia germană, conform IANS, verifică în prezent toate cererile de viză venite din India, EAU şi Pakistan, conform agenţiei de presă citate.

 

0 comentariu

paul 25-04-2010 - 12:05

salutari domnu`cristi.

maria pilar navarro 25-04-2010 - 12:09

estupendo articulo,me ha encantado
felicidades

maria 25-04-2010 - 17:29

cristian,,intotdeauna ne incanti
felicitari

roxana 25-04-2010 - 18:07

mi-a placut mult aricolul despre Berthe Morisot.felicitari.

roxana 25-04-2010 - 18:16

articolul*

Elvira Maciuca 26-04-2010 - 13:32

Mie imi place tablourile pe care le da domnul Sorin Rosca Stanescu de la ziarul Ziua si noi le vedem. Ziaristul domnului Rosca pe numele lui de Cristi Balaci isi merita salarul. Eu am tablou cu Grigorescu in sufragerie si ma uit la el cind ploua afara si ma bucur ca e asa de frumos colorat. Pictura este o arta foarte importanta a fintei umane iar tablourile pe care le vezi la computer are si mai multa faima ca sint facute de oameni si mai faimosi decit avem noi. Eu as vrea ca domnul Sorin Rosca sa dea si tablouri din Romania ca si noi suntem buni la capitoul tablouri de faima chiar daca omul nu are bani.

Elvira Maciuca 26-04-2010 - 23:22

Nu vreau sa ma dau mare, dar eu am bani angro pentru ca detin o benzinarie care se chiama Tri star si doua case pe chirii. Am bani de nu ma pling si im-i place sa cumpar de la cosinagtii tot felu de picturivechi si pretiose. Acum o luna am cumparat un tablou care se numea Vapoare in prtul Tuluze de un pictor faimos, Maurice Lotorec si am dat pe el 300 de euro. Eu iubesc pictura ca e importan pentru om ca sa cunoasca cultura de intelectuali destepti si cu carte. Eu dau bani grei pe cultura mea si merg si la filme si la teatru unde ma intilnescu cu doamne din lumea mea inalta si vorbim despre de toate dar ele nu au cunostinte de cum am eu despre arte si rafinamente. Mai tuate femeile de lumea buna na-u nici profesionala desi eu am chiar doua clase de liceu la fe.fe. dar m-am lasat din cauza santierului lui barbatu meu. De aceia va rob domnule Cristi daca stiti pretul pe fiecare bucata din tablourile pe care le dati la ziar ca poate ma-si incumeta sa cumpar cite puot chiar si ca sa fac si cadouri de cristmens. Daca va interesati am si meil de la care puot sa va dau si informatii normale de cumparare si vinzare. Multumesc.

caramache 27-04-2010 - 10:27

Pre pictorita o chema Berthe Morissot si nu Dicke Bertha.

Elvira Maciuca 27-04-2010 - 11:59

Ma-m mai uitat o data la picturile de la ziarul lui dumnu Rosca Stanescu si cred ca nu sunt valoroase pentru ca nu sunt terminate. Nu se vede clar ce este in imagine. Un tablou trebuie sa fie clar si sa se vada realist tot ce vrea pictoru sa vedem. Am un tablou de perete cu o doamna cam de prin 1930 si pictoru ia desenat si ceasul de la mina si ii vezi si limbile de la cadran de clar ce este. Am dat pe el 560 de euro de la o cunostinta deal lui barbatu meu mai de departe nu chiar. Aceste tablouri ale lui domnul Balaci sunt de un pictor mai fara scoala si nu se vede precis ce este in ele. Cred ca din cauza asta costa si mai ieftin. Eu sunt satula de pictori care nare scoala si fac pe desteptii dar nu se vinde si zac in saracie luce. De ce ii alege domnul Balaci numai pe astia? Sa le deie avint?

FORESKIN 27-04-2010 - 13:20

..vizita cand nu esti acasa… Si te rog ca cand esti in relatii sexuale cu mine – sa nu vorbesti cu gura plina – si sat-i scotzi placa – ca zgarie….

Elvira Maciuca 27-04-2010 - 14:20

Dinsu care ma insulta este un nespalat de la vreo periferie. El nu stie ca nu m-ie frica de alte el caci nici nu mai zic ca am doi badigarzi, pe Relu si pe Costel campiodi la giudeco si carate pe care l-ea platit tot al meu. Sa incerce numai sa intre la mine in apartament daca o sa poata sa treaca de blindaju sudat de barbati meu pe care a dat vreo 40 de milioane dupa ce nea-m ridicat si noi ca nici noi nu aveam si traiam ca toti vecinii. Nespalatii astia de derbedei cind vad pe cineva ca se intereseaza de ceva frumos sar in haita si se ia de tine. Domnul Rosca Stanescu nu o sa il lase sa ma mai vorbeasca de rau ca la usa cortului si o s-al astinpere. Noi vorbeam de picturi si cind el de colo se ia de mine mirlaneste. Bine ca nu ma pui eu la mintea lui?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult