Acasa InternationalExterne Crimeea: Guvernul a fost demis. Rusia pândește la graniță (update)

Crimeea: Guvernul a fost demis. Rusia pândește la graniță (update)

scris de Z.V.
4 afisari

UPDATE 19:00: Guvernul regiunii Crimeea a fost demis de Parlament, în cursul unui vot desfăşurat în această seară. Parlamentul a adoptat această decizie în contextul în care este ocupat de câteva ore de un grup de protestatari proruşi, stabilind data de 25 mai pentru organizarea unui referendum pe tema statutului regiunii autonome ucrainene. Pe 25 mai, în întreaga Ucraină va fi organizat scrutinul prezidenţial anticipat decis după demiterea preşedintelui Viktor Ianukovici.

Putin a plasat avioanele de luptă ruseşti sub alertă ridicată. În contrapartidă, preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov a avertizat joi Flota rusă la Marea Neagră împotriva oricărei „agresiuni militare”.

Grupul care a preluat controlul Parlamentului din Crimeea se numeşte „Autoapărarea populaţiei vorbitoare de limba rusă din Crimeea”, potrivit postului rus Russia-24, care adaugă că membrii grupului au anunţat că vor permite accesul numai „parlamentarilor şi preşedintelui legitimi” în clădire.

Reprezentanţi ai grupului de persoane înarmate care a preluat controlul joi dimineaţa asupra clădirilor Parlamentului şi Guvernului Crimeei l-au informat pe premierul regiunii autonome că nu sunt „autorizaţi” să poate negocieri, relatează postul Russia Today în pagina electronică.

Persoane înarmate au preluat controlul, în noaptea de miercuri spre joi, asupra clădirii legislativului și al cabinetului de miniștri din Crimeea, regiune cu o populație majoritar rusofonă.

Crimeea: Persoane înarmate au ocupat Parlamentul și Guvernul (Foto:kyivpost.com)

Forţele speciale ale poliţiei au fost plasate în stare de alertă Această măsură, alături de încercuirea cartierului Parlamentului, la Simferopol, de către forţele de ordine, este menită să evite „o baie de sânge în rândul populaţiei civile” şi „evoluţia situaţiei către confruntări armate”, a declarat ministrul ucrainean interimar de Interne Arsen Avakov , într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Preluarea controlului acestor sedii, în apropierea cărora mii de persoane care susţin sau se opun noii puteri proeuropene s-au confruntat miercuri, 26 februarie, a fost confirmată agenţiei de către serviciul de presă al Parlamentului. Potrivit unui jurnalist Interfax, sediile au fost baricadate, au fost arborate steaguri ruseşti şi sunt încercuite de către poliţie.

„Am fost sunat în urmă cu 20 de minute….Mi s-a spus că sediul Radei Supreme a Crimeii (parlamentul local) și al guvernului a fost ocupat de persoane înarmate în uniforme fără semne de distincție. Ei nu au avansat încă nicio cerință”, a scris președintele Mejlisului etnicilor tătari din Crimeea, Refat Ciubarov într-o postarea de pe Facebook. Deputatul Andrei Sencenko, din partea partidului Batkivșcina/Patria, a declarat, la rândul său, că forțele de ordine încearcă să afle cine sunt acele persoane și care este mobilul acțiunilor lor. Forțele de securitate ucrainene nu au confirmat încă faptul capturării clădirilor publice din Crimeea.

Între timp, după cum au relatat canale media ucrainene, un purtător de cuvânt al legislativului din Crimeea a declarat că persoane neidentificate au pătruns în clădire, au neutralizat paza și au ocupat imobilul. Întregul personal al Radei din Crimeea a fost trimis în vacanță de o zi. În prezent, pe ambele clădiri au fost ridicate drapelul Rusiei, transmite Interfax-Ukraina.

În fața clădirii legislativului local a fost ridicată o baricadă din paleți de lemn și tomberoane. Clădirea este încercuită de poliție, dar nu suficient de bine. Cei mai mulți polițiști sunt concentrați în fața sediului guvernului. Refat Ciubarov, liderul tătarilor din Crimeea, declarase anterior că autoritățile republicii autonome vor apăra integritatea teritorială a Ucrainei și se opun oricărei secesiuni, după cum menționează joi presa ucraineană.

Cu o zi în urmă, parlamentul din Crimeea a refuzat să discute posibilitatea separării peninsulei de Ucraina. Miercuri, la Simferopol, capitala republicii autonome Crimeea, au avut loc confruntări între manifestanți pro-ruși și susținători ai noilor autorități ucrainene, soldate cu două victime — un bărbat care a murit în urma unui atac de cord și o femeie ce a murit în busculada creată. Unele media ucrainene consemnează trei victime și aproximativ 30 de răniți.

Parlamentul din Crimeea trebuia să se reunească în sesiune de urgență pentru a lua în discuție statutul republicii autonome, dar în cele din urmă a anulat ședința. Potrivit Agerpres, pe fondul crizei din Ucraina, Rusia a declanșat pe neașteptate, miercuri, o verificare a trupelor sale din centrul și vestul țării, inclusiv la granița cu Ucraina.

153 comentarii

ValVerde 28-02-2014 - 15:16

Toate revolutiile si miscarile popoolare care darima dictatorii au ceva in comun: au inceput si se desfasoara intr-o piata publica.
Ca se cheama Piata Universitatii, Piata Tiananmen, Maidan, Altamira sau Tahrir…e mai putin important. Sunt piete mari, incapatoare.

Eu daca as fi dictator, prima masura ar fi sa desfiintez toate pietele.

Mai pui o circiuma-doua, un casino, citeva statii de tramvai, poate niste straturi cu flori si nu mai exista piata.
Nu mai ai dureri de cap si conduci, draga, tara in liniste….

Ar trebui sa pantentez ideea daca n-o fi avut-o altul inainte…

pathfinder 28-02-2014 - 15:25

Tu ai fi un dictator foarte periculos!

ValVerde 28-02-2014 - 15:32

Daca as fi dictator, i-as face pe huhu, claudia, limbricul isteric, tache si salut patrimoniu national !

Poporului trebuie sa-i dai circ, daca n-ai piine…

digital 28-02-2014 - 15:36

ValVerde
28-02-2014 at 15:32
ai fute-o pă mătta, bă, da nu prea ai cu ce!

urbos 28-02-2014 - 15:37

Lindicule…ratatule… gunoiule… Cat de penibili puteti sa fiti, chinuiti de prostie.

ValVerde 28-02-2014 - 15:39

Baaa…eu vreau sa va fac patrimoniu national, ca Closca cu Puii de Aur si voi injurati !!!
Ale dracu’ lighioane care musca mana care-i hraneste…

1 2

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult