Criza din Ucraina. Ce i-a cerut Merkel lui Putin | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Criza din Ucraina. Ce i-a cerut Merkel lui Putin

Criza din Ucraina. Ce i-a cerut Merkel lui Putin

scris de Laurentiu Banches
6 afisari

Ȋn cursul unei convorbiri telefonice cu președintele rus, Vladimir Putin, din seara de miercuri, 1 octombrie, Angela Merkel i-a solicitat acestuia să facă uz de influența lui pe lângă rebelii proruși.

Criza din Ucraina. Ce i-a cerut Merkel lui Putin (foto: zeit.de)

Criza din Ucraina. Ce i-a cerut Merkel lui Putin (foto: zeit.de)

Potrivit unui comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Angela Merkel a „insistat în legătură cu responsabilitatea Rusiei de a exercita o influență moderatoare asupra separatiștilor proruși”. Acordul de încetare a focului „trebuie respectat în întregime”, adaugă comunicatul care precizează că ambii lideri „împărtășesc” aceeași „îngrijorare” cu privire la continuarea violențelor.

Documentul mai sublinieazǎ și cǎ granița dintre Ucraina și Rusia trebuie supravegheată insistȃnd în acest sens asupra importanței rolului Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), responsabilă cu supravegherea armistițiului din Ucraina, semnat la începutul lui septembrie la Minsk între Kiev, Moscova și OSCE, aceasta din urmă având, de asemenea, o misiune de observare în estul Ucrainei. Astfel, conform comunicatului, guvernul german va continua să sprijine această misiune, în contextul în care Parisul și Berlinul au propus recent să furnizeze OSCE, la cererea acesteia, drone destinate să supravegheze punerea în aplicare a acordului de încetare a focului.

Potrivit Agerpres, miercuri, 1 octombrie, în timp ce observatori din cele două tabere și ai OSCE s-au instalat de-a lungul liniei de separație dintre cei doi adversari de pe câmpul de luptă, începerea noului an școlar s-a transformat în masacru în estul Ucrainei, cu zece morți în urma bombardamentelor, dintre care patru într-o școală. Acesta a fost cel mai grav bilanț în rândul civililor în ultima lună de armistițiu teoretic între armata guvernamentală a Kievului și rebelii proruși.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult