Acasa InternationalExterne Cum a ajuns Obama în tabăra republicană

Cum a ajuns Obama în tabăra republicană

scris de B.C.R
1 afisari

Un artist care îl imita pe preşedintele american Barack Obama, Reggie Brown, a atras sâmbătă aplauzele şi zâmbetele simpatizanţilor republicani, reuniţi în cadrul unei conferinţe preelectorale a partidului conservator.

Reggie_Brown

Reggie Brown

Republicanii reuniţi la New Orleans pentru a-i asculta pe principalii candidaţi la învestitura partidului au apreciat glumele artistului, care a explicat că abandonează celebrul slogan „Da, putem” („Yes, we can”), pentru a adopta altul: „L-am ucis pe Osama”.

Falsul Obama a intrat pe scenă însoţit de doi falşi agenţi Secret Service, poliţia de elită

responsabilă cu protecţia preşedintelui, afirmând că şi-a petrecut vacanţa recent „în statul (său) natal Hawaii, sau, cum îl numesc membrii Tea Party (mişcarea ultraconservatoare a Partidului Republican-n.r.), Kenya”.

Această glumă făcea referire la o polemică potrivit căreia Obama nu s-ar fi născut pe teritoriul american şi, prin urmare, nu putea pretinde funcţia prezidenţială. Imitatorul a cerut şi să i se prezinte certificatul de naştere al magnatului Donald Trump, care a cochetat cu o candidatură la preşedinţie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult