Acasa InternationalExterne Cum arată războiul din Fâşia Gaza, văzut din spaţiu (foto)

Cum arată războiul din Fâşia Gaza, văzut din spaţiu (foto)

scris de C.S.
10 afisari

Astronautul Alexander Gerst, de pe Staţia Spaţială Internaţională, a publicat o imagine realizată deasupra Israelului şi a Fâşiei Gaza, zonă în care se desfăşoară un conflict deschis între israelieni şi palestinieni.

Cum arată războiul din Fâşia Gaza.

Astronautul a catalogat imaginea drept ” My saddest photo yet” (n.r. cea mai tristă fotografie a mea de până acum, în limba engleză). „Putem să vedem explozii şi rachete zburând deasupra Fâşiei Gaza şi a Israelului, a adăugat el.

Gerst a publicat şi o a doua imagine, cu o descriere identică, în limba germană, ( Mein traurigstes Foto: von der ISS aus sehen wir Explosionen und Raketen über Gaza und Israel) care a fost preluată, la rândul ei, de mii de utilizatori.

Conflictul, care durează de mai bine de două săptămâni a dus la moartea a aproximativ şapte sute de palestinieni şi treizeci de israelieni. Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, a cerut ca ostilităţile să înceteze „imediat”, iar Consiliul Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului a creat miercuri o Comisie internaţională care să ancheteze în regim de urgenţă „toate încălcările” care ar fi fost comise în cadrul ofensivei israeliene în Fâşia Gaza.

67 comentarii

tomi 26-07-2014 - 01:42

Deocamdată, guvernul britanic, încurcat el însuși în năvodul multiculturalismului și al corectitudini politice, luptă numai contra efectului nu și împotriva cauzei care l-a provocat. Din acest motiv, sute de imami habotnici continuă să predice în moscheile britanice doctrina intolerantului islam wahhabit, cerându-le credincioșilor musulmani să se îndrepte către „adevăratele” izvoare ale islamului din vremea profetului Mohamed. Și în timp ce poliția britanică îi arestează pe adolescenții îndoctrinați, iar servicile secrete depun eforturi pentru monitorizarea și destramarea rețelele teroriste, unul dintre mentorii teroriștilor, Anjeem Choudary – cel care l-a convertit la islam pe Michael Adebolajo, călăul din Woolwich, și pe teroristul Richard Dart, vedeta unui documentar BBC – este o prezență obișnuită în studiourile televiziunilor!

digital 26-07-2014 - 20:45

asta în timp ce voi ucideți mai abitir ca naziștii!
multiculturalismul, paravanul crimelor voastre!
piei în morții măttii!

tomi 29-07-2014 - 01:40

Ba a mattii bestie, si nu la cine te referi ci a familiei tale, sa-ti crape ochii sa fi orb ca sa poti simti dreptatea cereasca meritata de cei fatati de satana ca tine.

tomi 26-07-2014 - 01:44

Prezența jihadiștilor germani alături de cei tunisieni, afgani, pakistanezi, saudiți, libieni, ceceni, irakieni sau algerieni nu este deloc întâmplătoare, ea fiind consecința propagandei influentelor organizații salafiste și a convingătoarelor predici ținute de imamii germani. În urmă cu câțiva ani, marele imam din Hamburg le spunea credincioșilor săi, cu subiect și predicat, fără să se ascundă: „Necredincioșii ne sunt dușmani. Tăierea capetelor este o grozăvie, dar asta e prea puțin pentru dușmanii noștri”. Azi, imamul din Bonn, mai discret dar la fel de persuasiv, îi sfătuiește pe tinerii săi discipoli să se antreneze tăind capetele găinilor fiindcă, prezice el, „va veni vremea când va trebui să le tăiați capetele evreilor”. Disciplinați, hotărâți, eficienți, nemții și-au asumat până la capăt denazificarea Germaniei. Acum, la fel de motivați și inflexibili, se ocupă de islamizarea ei.

tomi 26-07-2014 - 01:47

Daniel
17 iunie 2014 la ora 20:27

P.S. In cazul in care linkul nu se deschide iata ce cred islamistii (traducere din araba in engleza):

“This video: http://www.youtube.com/watch?v=sd3GYzyo0cc is titled “The Doctrine of the Islamic State of Iraq and the Sham, may Allah keep it.” The video presents a rundown of 18 core ISIS tenets, ostensibly in order to “respond to some lies” about ISIS circulating in the media. The 18 core tenets outlined in the video are as follows:

1) The requirement to destroy and remove all manifestations of polytheism and to proscribe its means.
2) The rafida [Shi’ites] are a community of polytheism and apostasy who prevent the application of many obvious tenets of Islam.
3) The infidelity and apostasy of the sorcerer and the requirement to kill him and not accept his repentance.
4) We do not deem any Muslim commander/leader a kafir [infidel].
5) The requirement of adjudicating according to Allah’s law by way of bringing cases to Shar’iah courts.
6) The requirement to revere the Prophet, peace and blessings upon him.
7) Secularism, patriotism, nationalism, et cetera, are all outright infidelity that removes [a believer] from the religious community.
8) Aiding and assisting the occupier in any form is considered infidelity and apostasy.
9) Jihad in the cause of Allah is religious requirement since the fall of al Andalus [Southern Spain].
10) Civilians who have been defended by the “cannons of disbelief” and have triumphed are considered infidels.
11) The requirement to fight the police and military of the state of apostasy and idol-worship.
12) The jihadi groups working on the field are brothers to us in religion.
13) Any group or individual who enters into an agreement with the occupying invader is not seen as binding on us and instead [any such agreement] is seen as void.
14) The requirement to revere the pure clerics.
15) We recognize the right of those who preceded us in jihad, we take up their home and succeed them with goodness.
16) The requirement to rescue Muslim prisoners from the hands of the infidels and to take care of their families and the families of the martyrs.
17) The requirement that the ummah [Muslim nation] studies the issues of its religion as well as requiring that it learns what is necessary from “worldly knowledge.”
18) The proscription of everything that calls for obscenity and we require from women the religious requirement of covering her face and maintain her purity.”

Pe scurt, toti cei care nu sunt musulmani trebuie omorati, iar Islamul sa devina religie universala si stat universal. Se cunosc controversele afirmatiei lui B. Obama in 2010, Cairo (Islamul e o religie a pacii). Oricine care a citit Coranul intelege un lucru, pacea este doar pentru cei convertiti la Islam, si mai mult chiar, cei nascuti in Islam, pentru restul e razboi de exterminare.

Cateva intrebari se pun: a citit Obama Coranul sau a emis un deziderat tipic politicianist in speranta ca musulmanii se vor reforma in final si vom evita un razboi nuclear de care pare se ne apropiem din ce in ce mai mult? Crede Obama ca pacea universala inseamna impunerea mondiala a islamo-comunismului el fiind totusi comunist convins iar cum bine stim liderii comunisti, inclusiv Ceausescu, au avut relatii de “pretenie” cu republici islamice? In plus Obama a afirmat ca islamismul nu e altceva decat o reactie radicala impotriva “opresorului capitalist”. Daca insa privim din persepectiva sud europeana Islamul, dincolo de a fi a o minciuna si o ineptie de proportii istorice, poate cea mai mare, a fost totdeauna agresiv colonizator..

urbos 26-07-2014 - 02:00

La furnal! Caramba!

tomi 26-07-2014 - 03:02

Deocamdata la furnal se coc fratii tai din hamas si te asigur ca vei avea soarta lor. Promitem solemn ca in Gaza nu va mai ramane in viata pui de hamasnic. Se duce la dreacu urboase papica ce o primeai de la teroristii tai. Au terminat pe veci fondurile primite de la iran si siria. Du-te cretinnule si te spanzura, Israelul va exista inca 3000 de ani dar nu in forma actuala ci in aceea de acum multe mii de ani pe tot teritoriul Orientului Mijlociu. Suje-ti pulla urboase, calculele tale sant valabile doar cand mergi la psihiatru si-i povestesti suferintele tale sufletesti, si ce-ti zice medicul?”, lasa tataie, va fi bine, asa cum vrei tu”.,iar cand iesi din cabinet striga la asistenta” lu asta mariti-i doza de medicatie la dublu, este tot mai rau”.

tomi 26-07-2014 - 02:35

1. Cerinţa Israelului echivalează cu pretenţia de a trăda islamul.
Conform islamului, credinţa evreiască – iudaismul – a fost anulată o dată cu apariţia creştinismului, iar creştinismul a fost anulat de islam. Această concepţie e stabilită în Coran prin cuvintele “Credinţa lui Dumnezeu (Alla) este islamul”, adică Allah nu recunoaşte altă religie înafară de islam. După concepţia sa, islamul a venit pe lume ca Vestirea Adevărului, după ce evreii şi creştinii, fiecare la rândul lor, au modificat şi falsificat ceea ce Dumnezeu (Allah) le-a dat la început. Şi deoarece au făcut astfel, Dumnezeu (Allah) le-a luat din mână funcţia religioasă şi mesajul teologic şi le-au inmânat musulmanilor, ei şi numai ei fiind adevăraţii credincioşi.
În acest fel, după concepţia sa, islamul nu a venit pe lume ca să coexiste cu religile mai vechi, ca egal cu ele, ci ca să le înlocuiască.
De aici, concluzia este că dacă religia evreiască şi-a pierdut semnificaţia şi rolul pe lume, cum poate să existe un stat evreiesc? Şi cum se poate pretinde că există o ţara sfântă pentru evrei cât timp religia lor a fost anulată? Ccum se poate pretinde că evreii, care au o religie lipsită de semnificaţie, să aibe dreptul la o ţară, oricare ar fi, după ce l-au trădat pe Allah şi nu au primit credinta islamului?
În fapt, islamul îi primeşte totuşi pe evrei ca pe “poporul cărţii” şi nu ca pe necredincioşi, dar cu condiţia ca ei să se afle sub autoritatea islamului în calitate de “supuşi” şi să plătească un impozit pe cap de om, ca semn de înjosire (n.t. ceva similar cu “taxa de protecţie” în lumea interlopă de azi…).
Din momentul în care s-au înstăpânit în Palestina, au ucis şi expulzat musulmani, evreii au pierdut şi drepturile pe care le-a conferit acestora “Contractul lui Omar”, emis probabil de califul Omar Ben Hatab, care a cucerit ţara în anul 638 d.Cr, prin care reglementează relaţiile dintre stăpânirea musulmană şi supuşii creştini şi evrei.
Ca urmare, cererea Israelului ca lumea islamică să-l recunoască ca pe statul evreiesc sau ca statul naţional al evreilor contravine celei mai de bază concepţii ale islamului, în virtutea căreia religia evreiască este nulă şi lipsită de semnificaţie. Nataniahu pretinde deci drepturi legitime unei religii neagreate de Allah, în timp ce în Coran stă scris limpede că “cine alege o altă religie decât islamul este neagreat de Allah”.

tomi 26-07-2014 - 02:40

Cui îi aparţine pământul?
Palestina a fost consacrată ca pământ musulman prin două acte. Primul a fost însăşi cucerirea ei în zilele califului Omar Ben Al-Hatab, în anii ’30 ai secolului 7 d.Cr. Din acest punct de vedere, Palestina se află in grupul teritorilor care au fost în trecut sub stăpânire islamică, precum Spania, Sicilia, părţi din Balcani şi care în virtutea acestui fapt trebuie să se întoarcă în sânul islamului.
Al doilea act este tradiţia islamică ce susţine că acest calif a declarat Palestina, de la Iordan şi până la marea Mediterană ca teritoriu Wakf (închinat islamului), deci aparţine tuturor musulmanilor din toată lumea şi pentru totdeauna.
Şi atunci, cum de îndrăznesc evreii, a căror religie e nelegitimă şi care nu sunt un popor etnic, să pretinda ca musulmanii să recunoască cucerirea de către aceştia a Palestinei, cea consacrată exclusiv musulmanilor?
================
desigur ca invazia araba din Asia prin anii 600 este motiv suficient sa fie titularii unui tinut in care traieste poporul evreu de 5700 de ani.

urbos 26-07-2014 - 02:41

Mars inapoi in Africa sobolane!

tomi 26-07-2014 - 02:51

Vei arde bestie legionara cu toti cei ce lovesc in poporul lui Dumnezeu. Blestemat sa fi imbecil avortat de curvva colhozului ce s-a phutut cu satana sa te zamisleasca pe tine tataie urbos.

urbos 26-07-2014 - 04:17

Dement psihopat, dumnezeul vostru e o scursura cu coarne si copite. Nu va mai salveaza nici dracu.

tomi 26-07-2014 - 04:38

Arzi paiele degeaba cornuta, nu vom pati nimic rau, dimpotriva, ne vom muta granitele pana la turci, refacand teritoriile vechiului imperiu iudeu.
Nu garantez insa ca nu vei arde tu de rachetele sovietice cand putin va decide sa va pedepseasca pentru obraznicia de la Deveselu.

tomi 26-07-2014 - 04:43

In ceea ce te referi la Dumnezeu sti bine ca te rogi la unul din fii Israelului, Hristos evreul.
Cred ca la istoria vietii tale blestemate ai apucat sa pui piciorul intr-o biserica crestina. Ai vazut statuia lui Hristos pe cruce? Ai vazut intialele INRI? Sti ce reprezinta? ISUS NAZARETANUL REGELE IUDEILOR. Dai bataie tataie si pleaca-ti capul tau blestemat in fata evreului Hristos si cinsteste poporul care v-a dat religia.

urbos 26-07-2014 - 05:09

Sobolane psihopat, nu pricepi odata ca Hristos NU are treaba cu neamu vostru de cacat? Dumnezeu s-a intrupat printre cele mai rele exemplare umane, pentru a-si implini misia. D-aia a ajuns la voi, printre animale. Insa voi NU va inchinati lui Hristos nici azi, ci tapului vostru infect. Deci ce tot gavaresti ma sobolanule despre Hristos? Ce treaba ai tu cu el?
In mintea ta de ji dan bolnav ai impresia ca prostesti pe careva.
Vi s-a dat prea mult nas, gunoaielor.

BULA 26-07-2014 - 05:14

Mai Tomi, te rog sa nu ne mai agasezi cu mizeriile care se intampla la voi, ca nu ne intereseaza. Suntem destul de stresati de posibilitatea ca amerianii sa inceapa un razboi mare de tot (chiar cu folosirea armelor nucleare) contra Rusiei, care e chiar langa noi. E clar ca asta urmaresc americanii, de se tot baga peste rusi si-i calca pe bataturi. Crimele care se intampla la voi, sunt nimicuri in raport cu ce ar fi daca incepe razboiul NATO-Rusia,

UnUL 26-07-2014 - 07:33

Bulișor, văd că ești în continuare obsedat de americani, de război, de arme nucleare, etc… Ai fi distractiv dacă n-ai fi fi capsoman și enervant.

tomi 26-07-2014 - 19:13

BULA
26-07-2014 at 05:14

Mai Tomi, te rog sa nu ne mai agasezi cu mizeriile care se intampla la voi, ca nu ne intereseaza.
================
Bula te asigur ca nu am postat textele de la acest subiect pentru tine. esti mult prea primitiv si incult sa intelegi ceva de acolo. Si in alta ordine de idei parerea ta absolut ca nu ma intereseaza, parerea unei nulitati cenusii ca tine trece neobservata. Iar infara de asta am copiat cam 90% din scrierile unor publicatii romanesti dar nu din cele legionare ce citesti tu si restul bestiilor cu capete rase de pe forum.

Ionel 26-07-2014 - 19:38

@Tomi: Du-te baaa, desteptule la tine in tara ca te-au mobilizat israelienii la razboi! Inteleg ca aidat bir cu fugitii dar sa nu te trezesti cu o interdictie de intrare in Israel daca mai stai mult pe aici…. Hi! Hi! Hi!

tomi 27-07-2014 - 02:43

Nu ionele, nu, mintea ta arsa de litri de vodca ce- i bei zilnic te fac sa nu mai poti judeca. Misiunea mea a fost sa pregatesc terenul in Romania spre eliminarea legionarilor ce si-au ridicat capul mai mult decat li s-a permis. Cred ca si tu esti printre ei dupa cum retin numele reale ale fascistilor ce sant in colimatorul mossadului si prezinta un pericol real evreilor si turistilor din Romania..

salut 27-07-2014 - 03:52

Misiune? Mai retardatule, mai … hahaha, auzi „misiune” !

Chemati infirmierii !

Ionel 27-07-2014 - 09:40

@Tomi: Cu siguranta modelul tau penibil de a evita o mobilizare va fi preluat si de politicienii nostrii si de copiii lor in caz de razboi. Intodeauna cei care se umfla in pene sunt primii care o iau la fuga cand se trezesc cu ordinul de mobilizare in mana si ai nostrii deja sunt pregatiti cu vile in Monte Carlo si peste tot in Europa si nu numai.

tomi 26-07-2014 - 02:45

Creştinii care au refuzat să rostească crezul musulman sau să plătească o răscumpărare au fost crucificaţi de susţinători ai jihadului în Siria, a denunţat vineri la Radio Vatican o călugăriţă siriană. Potrivit surorii Raghid, care a condus şcoala patriarhiei greco-catolice la Damasc şi care trăieşte acum în Franţa, “în oraşe sau sate care sunt ocupate de elemente armate, jihadiştii sau grupările de musulmani extremişti le propun creştinilor fie shahada (crezul islamic), fie moartea. Uneori, li se cere o răscumpărare”.

“Este imposibil”, a adăugat ea, “să îşi renege credinţa, ei suportă martiriul. Şi un martiriu extrem de inuman, de o violenţă extremă care nu are nume. Dacă vreţi exemple, la Maalula au fost crucificaţi doi tineri pentru că nu au vrut să rostească shahada. Ei spun: «atunci veţi muri ca domnul vostru în care credeţi. Aveţi de ales: fie spuneţi shahada, fie veţi fi crucificaţi»”. “Unul dintre ei a fost crucificat în faţa tatălui lui. I-a fost ucis chiar şi tatăl. Acest lucru s-a întâmplat de exemplu la Abra, în zona industrială, la periferia Damascului”, a afirmat ea.

Potrivit ei, după masacre, jihadiştii “au luat capetele şi au jucat fotbal cu ele” deseori, au luat bebeluşii de la femei şi “i-au agăţat de copaci cu cordoanele ombilicale”.

Radio Vatican a publicat acest interviu în ziua în care se comemorează crucificarea lui Iisus Christos la Ierusalim.

În timp ce războiul civil lasă loc masacrelor comise de toate părţile, minoritatea creştină s-a pronunţat în special pentru regimul laic al lui Bashar al-Assad, de teama islamiştilor.

Ionel 26-07-2014 - 19:39

Crestinii respectivi sunt aramei si e o natie diferita de arabi.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 26-07-2014 - 19:43
1 2

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult