Acasa InternationalExterne Cutremur de 7,5 pe Richter în Moldova şi gripă aviară

Cutremur de 7,5 pe Richter în Moldova şi gripă aviară

scris de M.A.
5 afisari

Locuitorii din Chişinău vor fi treziţi vineri de sirene. Asta pentru că Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne va desfăşura exerciţii complexe în domeniul protecţiei civile.

Exercitiu SPCSE in R.Moldova

Exercitiu SPCSE in R.Moldova

Aplicaţiile vor începe la orele 07.00, cu trecerea în revistă a subunităţilor antrenate, care se va desfăşura la staţia terminus a rutei troleibuzului 24, de pe strada Mircea cel Bătrân, după care, la orele 09.00, vor fi pornite sirenele de semnalizare.Potrivit scenariului exerciţiului, după producerea unui cutremur de pământ, cu magnitudinea de 7,5 pe scara Richter, soldat cu victime şi pagube materiale însemnate, angajaţii Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale urmează să intervină la lichidarea incendiilor de proporţii, cu evacuarea şi salvarea persoanelor, la lichidarea scurgerii substanţelor toxice şi altor consecinţe ale cutremurului, precum şi la localizarea focarului de gripă aviară, anunţă MAI.

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Interne, astfel de exerciţii, la nivel de municipiu, sunt organizate o dată la cinci ani şi urmăresc evaluarea capacităţii şi acumularea experienţei de intervenţie a subdiviziunilor protecţiei civile la lichidarea diverselor consecinţe generate de situaţii excepţionale.

Oamenii de ştiinţă de peste Prut au încearcat, recent, să liniştească populaţia, după ce, prin intermediul reţelelor de socializare, au fost răspândite mesaje alarmiste privind iminenţa producerii unui cutremur de mare putere în zona Vrancea. Astfel, în urmă cu o săptămână, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, a avut loc o conferinţă de presă cu participarea specialiştilor din domeniul seismologiei, geologiei, geografiei şi fizicii nucleare, în cadrul căreia au fost prezentate informaţii privind situaţia din Japonia, consecinţele dezastrului suportat de Japonia şi cazul Republicii Moldova. Conferinţa de presă a fost susţinută de specialişti din domeniu: dr.hab. Vasile Alcaz, directorul Institutului de Geologie şi Seismologie (IGS); dr. Nicolae Boboc, şef Laborator Landşaftologie, (IEG); dr.Ghenadie Sîrodoev, şef Laborator Geometrologie Dinamică, (IEG); dr.Constantin Gudima, cercet. şt. coordonator, Institutul de Fizică Aplicată. “O magnitudine de proporţia celei din Japonia în zona Vrancea nu este posibilă. Magnitudinea maximă posibilă în focarul Vrancea este de 7-8, nu mai mult. Cutremurele cu magnitudine de până la 7 practic nu ne fac probleme mari în teritoriu”, susţinea atunci director Institutul de Geologie şi Seismologie din Republica Moldova, Vasile Alcaz

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult