Acasa InternationalExterne De ce vrea Moscova răspunsuri separate și nu colective

De ce vrea Moscova răspunsuri separate și nu colective

scris de Misu Andrei
78 afisari

După ce în decembrie a transmis Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997, Moscova a privilegiat negocierea acestor condiții la nivel bilateral cu capitalele occidentale, în special cu Washingtonul, fiind reticentă faţă de discuţiile în cadrul unor blocuri şi organizaţii, abordare văzută de liderii occidentali drept o încercare de a provoca divizări în interiorul acestora.

„Aşteptăm răspunsurile tuturor ţărilor spaţiului OSCE”, a insistat, joi, Serghei Lavrov.

Rusia a respins marţi şi un nou mecanism de dialog în cadrul OSCE pe care preşedinţia poloneză a acestei organizaţii l-a promovat într-o încercare de a diminua tensiunile între Rusia şi Ucraina şi, într-o formă mai amplă, între Rusia şi Occident.

„Poziţia noastră rămâne neschimbată: trebuie să ne axăm pe un dialog cu SUA şi cu ţările membre ale NATO, cu care încercăm să convenim garanţii de securitate pe termen lung obligatorii din punct de vedere juridic”, a declarat ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukaşevici.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult