Delegatia Romaniei s-a numarat printre cele care au parasit sala in timpul discursului presedintelui iranian Mahmoud Ahmadinejad, rostit luni dupa-amiaza la New York, in cadrul Conferintei de Evaluare a Tratatului de Neproliferare Nucleara, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Ligii Antidefaimare, informeaza Mediafax.
“La fel cum exista obligatii legale si diplomatice in sensul garantarii dreptului lui Ahmadinejad de a rosti un discurs la tribuna ONU, exista si obligatia morala de a condamna declaratiile, actiunile si ideile acestuia. Ahmadinejad neaga Holocaustul, neaga existenta homosexualilor in Iran, neaga existenta programului iranian de inarmare nucleara. Pe aceasta lista a minciunilor a adaugat inca una – ca Statele Unite si Israelul ar reprezenta o amenintare nucleara la adresa Iranului, cand de fapt este invers”, a declarat Abraham H. Foxman, directorul ADL. “Apreciem gestul tarilor ai caror reprezentanti au parasit sala, pentru ca in acest fel ii este transmis un mesaj personal lui Ahmadinejad, ca declaratiile sale injurioase nu merita respectul unei audiente”, a adaugat Foxman, salutand si declaratiile secretarului general ONU, Ban Ki-moon.
Reprezentantii Statelor Unite, Romaniei, Australiei, Austriei, Belgiei, Bulgariei, Croatiei, Cehiei, Danemarcei, Finlandei, Frantei, Germaniei, Ungariei, Italiei, Letoniei, Lituaniei, Marocului, Olandei, Noii Zeelande, Poloniei, Slovaciei si Marii Britanii au parasite sala in timpul discursului presedintelui iranian. Liga Antidefaimare, infiintata in 1913, este principala organizatie internationala specializata in combaterea antisemitismului.
In cursul zilei de marti, seful diplomatiei romane, Teodor Baconschi, prezent la conferinta de la New York, a avut o intrevedere cu Yukiya Amano, directorul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, conform unui comunicat al MAE.
0 comentariu
… si tac-su da Romania 100% pe dageaba jidanilor criminali zionisti din USA, treaba ce n-a facut-o nici macar pleiada de dictatori ij uniforma „platati” de CIA in America-de-Sud.
Baiatul a participat la un concurs, organizat la 10 zile dupa ce l-a angajat Videanu, pentru calitatile-i deosebite…Apropo, EBA, data viitoare opreste-te in aeroportul din Frankfurt, unde gasesti scule fara tatuaj si obligatii de posturi bine platite!
Dupa EBa, acum se profileaza SIDA. Se pare ca Basescu nu a fost afectat deloc de valul de nemultumiri si acuze provocat de ambitia fiicei sale de a deveni europarlamentara. Tupeul sau se va opri aici ?
Inutil sa intreb „te-ai ticnit” – esti ticnit de cind te stiu !
Ai vrut Ba’secu ? NA Ba’secu !
Chiar esti surprins ?
Devoratori de rahaturi, ce avetzi cu baiatul!PENibililor,ratatzilor !
We missed you! da stai linistit, suntem hetero…
Idiotul asta nu are vreo treaba mare si prin Ingushetia ? da’ sa si-o ia la bratz si pe botoasa lu’ basinescu !
Interesant limbajul jurnalistilor. La personajele care stau oarecum in centrul atentiei se foloseste expresia „iubit”. In cazul de fata „iubitul Elenei Basescu”. La oamenii „de rand” jurnalistii folosesc expresia de „amant” (care mie cel putin mi se pare injositoare cand e vorba de o relatie intre doua persoane necasatorite).
Ba pizda prezidentiala e cea mai pizda dintre pizde!!!!!!!