Acasa InternationalExterne Demisia lui Bakiev: confirmata de noua putere, declarata falsa de fratele lui

Demisia lui Bakiev: confirmata de noua putere, declarata falsa de fratele lui

scris de Ziua Veche
15 Afisari

.Kurmanbek Bakiev, ajuns in Kazahstan, a trimis prin fax un document in Kargastan prin care isi prezenta demisia. Pe de alta parte, fratele fostului presedinte a declarat ca scrisoarea trimisa prin fax este falsa. Kurmanbek Bakiev a semnat un act prin care demisiona din postul de presedinte al Kargastanului.

Actul a fost trimis din orasul Taraz, unde Bakiev a aterizat joi seara, impreuna cu familia sa. Rudele lui Bakiev au infirmat informatia privind demisionarea lui. “Noi nu avem nici un fel de informatii precum ca presedintele Bakiev si-a depus demisia”, a declarat o sursa a agentiei Interfax, care a fost cu Bakiev pana la zborul lui In Kazahstan. Mai tarziu a venit o declaratie din partea Guvernului interimar din Kargastan care confirma demisionarea presedintelui. Noua conducere a primit prin fax joi seara un text prin care Kurmanbek Bakiev demisiona. Liderul noii puteri, Roza Otunbaeva, a citat din scrisoarea primita: “In aceste zile tragice, eu (K. Bakiev), imi asum responsabilitatea pentru viitorul poporului, pentru pastrarea integritatii Kargastanului, si, in conformitate cu articolul 50 din Constitutie, demisionez.” Roza Otunbaeva a declarat ca pe numele tuturor participantiilor la crime sunt deschise dosare penale, iar documentele au fost transmise si in Kazahstan, unde se afla unii dintre ei. “Sper ca, potrivit Conventiei de la Misk, Kazahstanul ne va ajuta sa-i extradam pe criminali”, a adaugat Otunbaeva, relateaza Interfax. Conform Rozei Otunbaeva, noua putere a facut apel la Organizatia Natiunilor Unite (ONU), cu rugamintea de a crea o comisie internationala, care “sa fie capabila sa ‘reconstituie’ obiectiv evenimentele de la 7 aprilie, iar actele sangeroase ‘bakievene’ sa fie documentate si sa constituie baza unui proces echitabil”. Intre timp, unul dintre fratii fostului presedinte, Ahmad Bakiev, a declarat falsa scrisoarea de demisionare al sefului statului. “Acest fax este fals”, a declarat el vineri. Conform spuselor sale, Bakiev poarta convorbiri in strainatate si “nu s-a pus problema demisionarii”, relateaza Interfax.

O sursa apropiata presedintelui a declarat ca Bakiev are doua variante: fie ramane deocamdata in Taraz, fie zboara in Turcia sau in Letonia, unde se presupune ca s-ar afla fiul lui, Maxim. Aceasta aprecizat ca decizia lui Bakiev de a zbura in Kazahstan a fost luata pentru ca a fost invitat. “Nursultan Nazarbaev m-a invitat personal in Kazahstan”, a afirmat Bakiev. Procuratura Generala a Kargastanului a deshis un dosar penal pe numele fiului mai mic al fostului presedinte, Maxim Bakiev, pentru abuz de putere”. Zilele trecue, fostul presedinte Bakiev a declarat ca va demisiona din aceasta functie doar daca ii va fi asigurata siguranta lui si familiei sale.

Noua putere ia decizii

Intre timp, un reprezentant al noii conduceri, Omurbek Tekebaev, a declarat vineri ca acordul cu SUA privind utilizarea bazei aeriene “Manas” va fi prelungit cu inca un an, conform publicatiei Kommersant. De asemenea, in articol se mentioneaza ca Guvernul interimar nu este autorizat sa ia astfel de decizii, avand in vedere ca hotararea putea fi luata doar de parlament, care a fost dizolvat imediat dupa rasturnarea puterii. Alegerile parlamentare in Kargastan vor avea loc abia in octombrie 2010. Baza aeriana “Manas”, ce serveste la aprovizionarea fortelor internationale din Afganistan, urma sa fie inchisa, conform deciziei luate de autoritatile kargaze. Printre factorii care au influentat aceasta decizie erau obiectiile Moscovei si promisiunea de a acorda Kargastanului un imprumut de 400 milioane de dolari. Dar Bakiev s-a razgandit dupa ce SUA a fost de acord sa plateasca 60 milioane de dolari pentru inchiriere, valoare de 3 ori mai mare decat suma initiala. SUA au inchiriat baza aeriana de la Manas, care furnizeaza sustinere logistica pentru operatiunile militare din Afganistan, imediat dupa inceperea razboiului antitaliban, in 2001.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult