Democraţii vor avea o majoritate mai mică în Camera Reprezentanţilor, după alegerile din SUA | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Democraţii vor avea o majoritate mai mică în Camera Reprezentanţilor, după alegerile din SUA

Democraţii vor avea o majoritate mai mică în Camera Reprezentanţilor, după alegerile din SUA

scris de Misu Andrei
32 afisari

Democraţii vor dispune de o majoritate mai mică decât în prezent în Camera Reprezentanţilor după alegerile din 3 noiembrie în care au încercat să-şi păstreze districtele pe care le câştigaseră în urmă cu doi ani în dauna republicanilor, notează miercuri DPA.

Acest lucru a devenit clar marţi noaptea, când presa americană a prognozat că Partidul Democrat va avea cel puţin 218 de locuri necesare pentru a controla comisiile specializate din camera inferioară a Congresului american, funcţia de speaker şi agenda legilor care ajung spre dezbatere, potrivit Agerpres.

Creşterea masivă a votului prin corespondenţă, cauzată de pandemia de COVID-19, a prelungit procedura de numărare a buletinelor de vot în mai multe state, iar în 16 cazuri cursa electorală nu s-a încheiat încă.

Deşi vor avea majoritatea în Camera Reprezentanţilor, democraţii au pierdut opt locuri, dintre care şapte le câştigaseră în urmă cu doi ani, la alegerile de la jumătatea mandatului. Sunt posibile şi alte pierderi, în contextul în care numărarea voturilor se desfăşoară lent în state precum California şi New York.

Până acum este sigur că în configuraţia viitorului Congres democraţii vor avea 218 locuri, iar republicanii 201.

Democraţii Xochitl Torres Small (New Mexico), Kendra Horn (Oklahoma), Joe Cunningham (Carolina de Sud) şi Abby Finkenauer (Iowa) se află printre cei care au pierdut în districtele unde partidul lor câştigase în 2018. Debbie Mucarsel-Powell şi Donna E. Shalala au pierdut în districtele din sudul statului Florida în special ca urmare a scăderii sprijinului din partea alegătorilor de origine cubaneză care votaseră cu democraţii în urmă cu doi ani. În California, Harley Rouda a pierdut în districtul său, care în mod tradiţional votase cu republicanii, iar în Minnesota congresmanul Collin C. Peterson a pierdut într-un district care în 2016 l-a votat cu o diferenţă de peste 30 de puncte procentuale pe Donald Trump.

Toţi cu excepţia lui Mucarsel-Powell au fost învinşi de candidate republicane.

În acelaşi timp, unii dintre republicanii aflaţi în pericol să-şi piardă locurile în Camera Reprezentanţilor şi-au ţinut la distanţă contracandidaţii democraţi. Este cazul lui Rodney Davis în statul Illinois şi al lui Ann Wagner în Missouri.

Liderii democraţi au subliniat că, în pofida pierderilor neaşteptate, partidul lor controlează în continuare Camera Reprezentanţilor şi au un mandat de a guverna cu preşedintele ales Joe Biden. De asemenea, democraţii încearcă să reducă diferenţa faţă de republicani în Senat, în funcţie de rezultatele în două districte din statul Georgia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult