Donald Trump urmează să se prezinte joi la o închisoare din Atlanta, după cum a anunțat chiar el pe X. Fostul președinte este acuzat în al patrulea dosar penal că a participat la anularea pierderii alegerilor din 2020 în statul Georgia.
Donald Trump va trebui să se prezinte la închisoarea din comitatul Fulton pentru a i se lua amprentele şi pentru a fi fotografiat – o poză care cu siguranţă va fi difuzată pe scară largă atât de susţinători, cât şi de critici, în timp ce fostul preşedinte îşi face campanie pentru a recâştiga Casa Albă la alegerile din noiembrie 2024, relatează Reuters.
Nu se ştie ora exactă la care va ajunge Trump la această instituţie, care are o reputaţie proastă, cu condiţii mizere ce au inspirat cântece rap şi au determinat o anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA.
Fostul preşedinte republican se confruntă în Georgia cu 13 capete de acuzare, inclusiv şantaj, în baza unei legi cunoscute sub acronimul RICO folosită de obicei pentru a viza crima organizată. El este suspectat că a făcut presiuni asupra oficialilor statului pentru a anula înfrângerea sa în faţa preşedintelui democrat Joe Biden în alegerile din 2020. Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, a negat că ar fi comis vreo infracţiune şi a contraatacat spunând că este un caz motivat politic. El nu va pleda – vinovat sau nevinovat – la această înfăţişare de joi. A fost de acord să depună o cauţiune de 200.000 de dolari şi a acceptat condiţiile de eliberare pe cauţiune – care îi interzic să ameninţe martorii sau pe cei 18 co-inculpaţi din acest caz inclusiv prin postări pe reţelele sociale. După ce se va prezenta, joi, la închisoarea din comitatul Fulton, el va trebui să se prezinte mai târziu – probabil la începutul lunii septembrie – la tribunal pentru a spune oficial cum pledează.
Va avea un nou avocat
Pe de altă parte, cu câteva ore înainte să se prezinte la închisoarea din Georgia, s-a aflat că Trump şi-a concediat principala avocată. Drew Findling, cea care a condus apărarea lui Trump în cazul din Georgia, va fi înlocuită de Steven Sadow, un avocat din Atlanta al cărui profil de pe site-ul web îl descrie ca fiind un „avocat specializat în cazurile de apărare a funcţionarilor de rang înalt„. O sursă din anturajul lui Trump a precizat că nu este vorba despre nemulţumiri legate de activitatea fostei avocate Findling, în timp ce o altă persoană care îl cunoaşte pe Sadow a spus că este „cel mai bun avocat de apărare penală din Georgia”. Este de aşteptat ca celălalt avocat al lui Trump din Georgia, Jennifer Little, să rămână în echipa sa juridică şi să lucreze cu Sadow, scrie CNN.
„Am fost ales pentru a-l reprezenta pe preşedintele Trump în cazul din comitatul Fulton, Georgia. Preşedintele nu ar fi trebuit niciodată să fie pus sub acuzare. El este nevinovat de toate acuzaţiile care i se aduc”, a declarat Sadow într-un comunicat. „Aşteptăm cu nerăbdare ca dosarul să fie respins sau, dacă este necesar, ca un juriu imparţial şi deschis la minte să îl găsească pe preşedinte nevinovat. Urmăririle penale menite să avanseze sau să servească ambiţiile şi carierele adversarilor politici ai preşedintelui nu îşi au locul în sistemul nostru de justiţie”, a transmis noul avocat.
În 2021, în timpul unui interviu despre potenţialele acuzaţii cu care se confruntă Trump în Georgia, Steven Sadow criticase invocarea RICO spunând că aceste prevederi legale sunt o modalitate prin care procurorii pot introduce probe care altfel nu ar fi admisibile.
Trump nu a ezitat în alte cazuri să îşi schimbe echipa de avocaţi. În iunie, el a înlăturat doi dintre avocaţii de top care îl reprezentau în procesul federal privind presupusa manipulare defectuoasă a unor documente clasificate.
Trump se află în ascensiune
Trump a făcut apel la proteste la nivel naţional după prima sa inculpare la New York, în martie, ceea ce a provocat temeri că vor fi tulburări violente după modelul atacului din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA. Nu este clar câţi susţinători vor veni joi seara pe căldura sufocantă din Georgia, menţionează Reuters. Pe de altă parte, autorităţile nu au raportat incidente violente în faţa tribunalelor din Manhattan, Miami şi Washington unde Trump a mai fost pus sub acuzare în acest an.
Scurta vizită a lui Trump la închisoare are loc la o zi după ce rivalii săi pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024 s-au întâlnit la Milwaukee şi au avut prima lor dezbatere. Trump a lipsit de la acest eveniment, difuzând în schimb pe X (Twitter) un interviu preînregistrat cu jurnalistul conservator Tucker Carlson. „Am fost pus sub acuzare de patru ori – toate prostii banale”, a spus el.
Avansul lui Trump în sondajele de opinie s-a mărit de la prima sa punere sub acuzare, iar susţinătorii săi sunt de părere că acuzaţiile sunt motivate politic. Însă analiştii spun că problemele juridice ale lui Trump ar putea să îi îndepărteze pe alegătorii independenţi de care ar avea nevoie pentru a câştiga într-o confruntare în alegerile generale cu Joe Biden, actualul preşedinte, care l-a învins cu 7 milioane de voturi în 2020.
Trump, primul fost preşedinte american acuzat de infracţiuni penale, se confruntă în total cu 91 de capete de acuzare separate în cele patru procese pe care le are la nivel statal şi federal.
În ceea ce priveşte dosarul din Georgia, un juriu format din 12 persoane din comitatul Fulton trebuie să fie unanim de acord, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că Trump este vinovat pentru a fi condamnat pentru fiecare cap de acuzare. Dacă juriul nu poate ajunge la un verdict unanim, judecătorul poate declara anularea procesului.
Procesul de selectare a unui juriu ar putea fi de lungă durată, având în vedere părerile pasionale pe care mulţi oameni le au despre fostul preşedinte şi timpul pe care juraţii ar trebui să îl dedice procesului. În procesul în curs de desfăşurare în Atlanta al rapperului Young Thug, sau Jeffery Lamar Williams, selecţia juriului a durat luni de zile.
În cazul în care Trump este condamnat, el va solicita probabil un nou proces, afirmând că rezultatul nu a fost în concordanţă cu dovezile sau a fost contrar legii.