Acasa InternationalExterne Doris Mircea – „Cea mai activă femeie în diplomaţie”

Doris Mircea – „Cea mai activă femeie în diplomaţie”

scris de Mihaela Popescu TAULET
1 afisari

Directorul general de Comunicare şi Diplomaţie Publică şi purtătorul de cuvânt al MAE, Doris Mircea, a primit marţi premiul pentru cea mai activă femeie în diplomaţiei.

Doris Mircea -  „Cea mai activă femeie în diplomaţie” Evenimentul a avut loc în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Galei Femeilor de Succes. Ceremonia moderată de Mihaela Şerban a fost organizată de Professional Celebrity şi găzduită de Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti.

Cu acest prilej Doris Mircea a mulţumit în numele tuturor femeilor diplomat – „Sunt deosebit de onorată să   primesc acest premiu a cărui titulatură mă copleşeşte. Ceea ce doresc să vă spun este că fac această meserie cu pasiune, dedicaţie şi devotament şi, aşa cum am mai spus-o, diplomaţia este mai mult decât o meserie, este o haină pe care odată ce o îmbraci, o iei cu tine peste tot. Am să vă rog să-mi daţi voie să accept acest premiu în numele tuturor doamnelor diplomat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, care chiar dacă sunt active, nu beneficiază de aceeaşi vizibilitate ca mine, dar merită şi ele un bravo şi aplauzele dumneavoastră. Felicit organizatorii pentru această gală, cu atât mai mult cu cât scopul acesteia este unul nobil, de întrajutorare a copiilor orfani. Sunt mamă, şi consider că cea mai mare minune a vieţii noastre sunt copii. Fiecare dintre ei trebuie să aibă parte de dragoste si educaţie pentru ca ei reprezintă viitorul nostru.”

Doris Mircea este diplomat de carieră. Şi-a început cariera în MAE în anul 2000, iar în perioada 2002 – 2008 a fost ataşat de presă şi purtător de cuvânt al Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles. Deţine gradul diplomatic de secretar I şi vorbeşte fluent limba engleză, franceză şi italiană.

Revenită în Centrala MAE în 2008 ca director adjunct şi director în cadrul Direcţiei Comunicare, a participat la organizarea şi a coordonat mai multe proiecte.

Din iulie 2010  se află la conducerea Direcţiei Generale de Diplomaţie Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ocupând funcţia de director general şi purtător de cuvânt.

Gala Femeilor de Succes este un eveniment dedicat femeilor reprezentative pentru diferite domenii de activitate, care s-au evidenţiat pe durata anului 2010. Juriul a fost format din oameni de presă, iar criteriile de evaluare au fost popularitatea în domeniul în care activează, talent, implicare socială, imagine etc. Alături de domeniul diplomaţiei au mai fost premiate femei remarcabile din domeniul televiziunii – prezentatoare, moderatoare, regizor, actriţe, administraţie, muzică, cultură, sport, politică, medicină…


4 comentarii

Mache 16-02-2011 - 13:48

Cea mai activa femeie!? Hmm, „activa” e o chestie cel putin echivoca si se pare ca intelegem lucruri diferite cand ne referim la ea. Totusi nimic rau cu „femeia activa”. Dimpotriva…

gherghisan 16-02-2011 - 18:26

fratilor, are mustati si vise de stahanovista! zice ca amantul ei e ministerul!tremuratoare de nerabdare pe lânga si la cabinetul dlui ministru, de graba facatoare de note, comunicate si gafe de presa, ca aia cu ministrul francez de afaceri europene (poate ca a aflat si ea ce gafa a facut, sau i-o fi zis careva, ba, nu mai iesi in fata dar e clar, ea tot nu intelege neam!) am zice, un fel de geoana femeiesc al diplomatiei sifonate românesti. cred ca a si inceput sa dea citate din ea, cum facea geoana. doamne fereste sa lucrezi cu ea. intre ana pauker si mme firea, in tineretea celei din urma, când era intrepida, combativa, perspicace etc. o generatie de energumeni etno-botanizati si spoiti cu studii (auzi, cica fluent trei limbi!) private.
trofeele astea de „pacotille” (hai sa vedem daca stiti cuvântu asta din limba fluenta, mme doris!) se aranjeaza pe blat, chestii gretoae ca gala laureatilor unde lumea gainilor varsa lacrimi si isi contempla burtile, pungile de la ochi si artrozele. si mustatile, nu-i asa, doris mama?!
noii activisti si bonjuristi bagati pa sest in curtea apolinicului baconschi. atentie , dorulet, sa nu pici in jacuzzi si tu, sau deja… ca el, saracu, zice ca agresit ca omu, ca activa era nimfa confiscatoare si obnubilanta de la canberra dar acuma, ce te faci daca baco umbla cu jacutzi dupa voi blondele si se increde ca ar fi un fel de procust si va baga in proba bazinului care culbuteaza si barboteaza. dar credem noi, tu ai trecut in mod activ probele astea.

Ticu 17-02-2011 - 09:53

Oare nu sunt prea multe femei in acest minister care face o politica externe ce nu ne duce nicaieri?

Unu 01-03-2011 - 14:30

Da da, premiul asta e o facatura aranjata, se descurca dna. diplomat, da din ce poate si reuseste. Nu se obtin pe competenta functiile la MAE. E gretos ce se intampla si rusinos. Vai de noi !
Pe voi (ziua veche) cat va plateste sa publicati articolul asta, sau ce favoruri va face ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult