Acasa InternationalExterne Ebola/epidemie: Obama se opune ȋnchiderii frontierelor

Ebola/epidemie: Obama se opune ȋnchiderii frontierelor

scris de Laurentiu Banches
1 afisari

Barack Obama este de pǎrere că închiderea frontierelor pentru persoanele provenite din țări africane cu focare de Ebola ar fi contraproductivă.

Ebola/epidemie: Obama se opune ȋnchiderii  frontierelor (foto: rtlnieuws.nl)

Ebola/epidemie: Obama se opune ȋnchiderii frontierelor (foto: rtlnieuws.nl)

Joi, 16 octombrie, la încheierea unei reuniuni la Casa Albă cu echipa care se ocupă de răspunsul la epidemia de Ebola, Obama a afirmat că toate discuțiile cu experții arată că interzicerea călătoriilor ar fi mai puțin eficientă decât măsurile de control introduse deja pe aeroporturi. În opinia președintelui american, o astfel de inițiativă ar risca să determine persoanele originare din țările în cauză (Guineea, Liberia, Sierra Leone) să utilizeze alte mijloace de transport pentru a ajunge în alte țări și să ascundă țara lor de proveniență. ”S-ar putea să dispunem în cele din urmă de mai puține informații despre cine este purtătorul virusului”, a avertizat Obama, răspunzând cererilor în acest sens formulate de numeroși membri ai Congresului, potrivit Agerpres.

Întrebat despre posibilitatea de a numi o persoană care să se ocupe cu coordonarea la nivel federal a demersurilor angajate pentru lupta împotriva Ebola, Obama a afirmat că s-ar putea să ia o astfel de inițiativă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult