Acasa InternationalExterne Efectul Newtown – Democraţii cer interzicerea armelor semiautomate

Efectul Newtown – Democraţii cer interzicerea armelor semiautomate

scris de Laurentiu Banches
0 afisari

După atacul de la şcoala din Newtown de vineri, 14 decembrie, soldat cu 26 de morţi, democraţii vor să introducă un proiect prin care să fie interzisă comercializarea armelor semiautomate.

Efectul Newtown – Democraţii cer interzicerea armelor semiautomate (foto:businessweek.com)

Vânzarea, transferul, fabricarea şi importarea a aproximativ 100 de tipuri de arme de asalt ar urma să fie interzise, conform unui proiect de lege iniţiat de către senatoarea Dianne Feinstein, anunţat luni. Lista include puşti şi pistoale semiautomate. Conform mediafax, încărcătoarele cu peste 10 gloanţe ar urma să fie interzise şi ele, conform acestui text, care va fi prezentat în prima zi a următoarei sesiuni a Congresului, la 3 ianuarie.

Şansele de adoptare a acestui text depind totuşi de susţinerea pe care vor hotărî să o acorde numeroşi aleşi apropiaţi puternicului grup de lobby al armelor, NRA, în Congres, dar mai ales de cea a liderilor republicani din Camera Reprezentanţilor, fără acordul cărora niciun text nu poate fi adoptat. În Senat, „prietenii” NRA fie democraţi sau republicani dispun de o capacitate de blocare care va fi depăşită doar dacă un număr semnificativ de aleşi nu decid să se depărteze de grupul de presiune.

Cu toate acestea, numai armele noi sunt vizate. Proprietarii actuali îşi vor putea păstra armele chiar dacă figurează pe lista cu interdicţii. Textul exclude, totodată, peste 900 de tipuri de arme pentru vânătoare sau sport, dar şi armele de colecţie sau manuale. Anumite state au implementat deja restricţii comparabile la nivel local, însă această lege federală, dacă va fi adoptată, se va aplica în întreaga ţară, inclusiv în statele unde achiziţionarea armelor semiautomate este legală în prezent.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult