Sub noul regim al lui Raul Castro, Cuba se converteşte cu paşi mari la economia de piaţă. Pragmatismul populaţiei face ca tranziţia să fie lină, fără şocuri, scrie Le Figaro.
Fidelito, un mulatru cu craniul lucios, aruncă ocheade fiebinţi unei cliente. Standul său din Santo Suarez, un cartier popular din Havana, abundă de legume atât de proaspete încât par scoase din pământ acum cinci minute. “Statul va concedia o jumătate de milion de angajaţi în următoarele trei luni. Vor fi doar cei care nu muncesc”, este sigur Fidelito, cu un aer relaxat. “Eu vând cartofi dulci. E comerţ de stat, dar nu risc nimic. Vânzările merg foarte bine”. La un colţ de stradă, Ylia, o mulatră cochetă de vreo patruzeci de ani, îşi laudă noua afacere. Femeia lucrează pe cont propriu ca manichiuristă între orele 17 şi 22 în timpul săptămânii şi de la 12 la 22 sâmbăta şi duminica. Ustensilele sunt aşezate pe pragul unei vechi vile coloniale. Ylia arată spre vreo patruzeci de flacoane şi spre zeci de unghi false pictate în culori cu sclipici. În restul timpului este chelneriţă. Pentru jumătate de dolar, ea face unghiile frumoaselor cartierului. “Cererea e mare”, ne asigură femeia. Dacă faţadele frumoaselor clădiri din Cuba se dărăpănează văzând cu ochii, cochetăria nu le-a părăsit pe havaneze. Paul Morand, în trecere prin Havana prin anii 1920, se minuna: “Este o aşa inflaţie de frumuseţi încât te simţi copleşit”.
“Dacă se taie raţiile, tranziţia se va face fără revoltă”
Astăzi este inflaţie de cuentapropistas, privatizaţii, aşa cum este Ylia. După anunţul concedierii a 500.000 de angajaţi de la stat, capitalismul avansează glorios în ritm de marş peste cadavrul socialismului. Peste cinci săptămâni, 500.000 de angajaţi vor fi daţi afară. Niciodată, în cei 52 de ani de la revoluţie, frumoasa stradă Obispo din vechea Havana, nu a cunoscut o asemenea febrilitate. În câteva luni, tarabele ambulante cu mâncare, standurile depanatorilor de telefoane mobile şi ceasuri, au apărut ca ciupercile după ploaie.
Isabel, văduva unui înalt ofiţer în armata cubaneză, îşi închiriază casa: “Pentru 140 de pesos (113 euro) am renovat sala de baie”. Membră a nomenclaturii cubaneze, ea se lansează într-o socotelă muniţioasă: “Închiriez fiecare cameră cu 30 de pesos (24 de euro), plus 3 pesos (2,4 euro) micul dejun. Un amic din străinătate îmi face publicitate pe internet. E mare nevoie. Impozitele mă costă 300 de pesos (240 de euro) pe lună”. În septembrie, când s-au anunţat concedierile, moralul cubanezilor era la pământ. Acum, teama de necunoscut a lăsat locul speranţei.
“Văzută din Miami, cu salarii de 10 dolari pe lună, situaţia cubanezilor pare groaznică. Dar în Cuba toată lumea are o slujbă suplimentară, ilegală, care aduce 200-300 de dolari lunar”, explică un diplomat străin, care adaugă: „Guvernul taie slujbele neproductive. Scoate la lumină munca la negru. O impozitează. Astfel, face economii, încasează impozite şi, mai ales, nu lasă impresia că cei 50 de ani de comunism au fost un eşec”. După numirea sa oficială în februarie 2008, Raul Castro a redus, uşor uşor toate subvenţiile de la stat. Cartela (libreta) scade, chiar dacă desfiinţarea sa nu e iminentă. Cantinele întreprinderilor au fost însă desfiinţate. “Care mai e atunci interesul de a munci pentru 10 dolari, dacă restul de avantaje adiacente este desfiinţat? Niciunul. Guvernul poate să facă concedieri. Tranziţia se va face fără revoltă”.
“Socialismul, ca o masă” şi “Prostituţia, impact cultural şi politic”
Pentru moment, capitalismul cubanez seamănă cu un gigantic bazar unde “descurcăreala” se luptă cu “improvizaţia”. Potrivit unui economist străin care trăieşte de mulţi ani în Cuba, decizia de a deschide ţara în timpul perioadei speciale (la începutul anilor 1990) a fost decizia cea mai grea de luat de către autorităţi. “Cu turiştii au venit reviste necunoscute până atunci, telefoane mobile, computere. La început, vameşii controlau tot. Cu 2,5 milioane de turişti pe an nu mai e posibil, pentru că dacă aceştia nu au internet, aleg altă destinaţie. Asta, fără a mai pune la socoteală prostituţia, al cărei impact cultural şi politic asupra societăţii cubaneze este colosal”. Revoluţia capitalistă de catifea este amorsată. Dar presiunea dictaturii nu a scăzut.
Arestările arbitrare continuă. Dacă e prea devreme pentru a estima ce formă va lua noul capitalism cubanez, distanţarea de dogme este importantă. Un ministru a declarat: “Socialismul este ca o masă. Puţin importă cum e pusă masa, important e să rămână o masă, iar noi să ne îndeplinim obligaţiile constituţionale, sănătatea şi educaţia”.
