Fiul lui Fidel Castro s-a sinucis | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Fiul lui Fidel Castro s-a sinucis

Fiul lui Fidel Castro s-a sinucis

scris de P.C.R.
20 afisari

Fiul cel mare al fostului lider cubanez Fidel Castro a murit joi dimineaţă, la Havana, a anunţat televiziunea de stat cubaneză, care a precizat că acesta şi-a pus capăt zilelor, suferind de depresie, relatează BBC.

În vârstă de 68 de ani, Fidel Ángel Castro Díaz-Balart, a fost găsit decedat joi dimineaţă. Specialist în fizică nucleară, specializat în Uniunea Sovietică, el era supranumit „Fidelito” sau Micul Fidel.

 „Fidel Castro Díaz-Balart, care a fost tratat de o echipă medicală timp de mai multe luni, din cauza unei depresii severe, şi -a luat viaţa în această dimineaţă”, a transmis ziarul oficial cubanez Granma.

La rândul său, televiziunea de stat a precizat că el primea tratament în ultimele luni, după ce fusese internat în spital. Fidel Castro Díaz-Balart era consilier ştiinţific la Consiliul de Stat şi a fost vicepreşedinte al Academiei cubaneze de Ştiinţe.

De asemenea, el a coordonat programul nuclear al Cubei din 1980 până în 1992, înainte de a fi suspendat ca urmare a căderii Uniunii Sovietice.

Castro Díaz-Balart s-a născut în urma scurtei căsătorii a tatălui său cu Mirta Díaz-Balart, fiica unui influent politician. Membri ai familiei materne au devenit figuri marcante ai comunităţii anti-Castro, din Florida, iar vărul său, Mario Díaz-Balart este congressman.

Fidel Castro a murit în 2016, la vârsta de 90 de ani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult