Acasa InternationalExterne UPDATE-Fondatorul WikiLeaks a fost arestat

UPDATE-Fondatorul WikiLeaks a fost arestat

scris de Ziua Veche
2 afisari

Julian AssangeFondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat în Marea Britanie din cauza acuzaţiilor de viol formulate în Suedia. Assange a fost arestat marti in Marea Britanie in baza unui mandat european emis de Suedia, a anuntat politia metropolitana din Londra, potrivit Reuters.

Site-ul WikiLeaks se află la originea dezvăluirii a mii de documente diplomatice americane.

Australianul in varsta de 39 de ani este acuzat de „infractiuni sexuale”, dupa ce doua femei au depus plangeri impotriva sa.
Assange a amenintat recent ca va dezvalui parola unui fisier „asigurare” pe care l-a pus la dispozitia vizitatorilor site-ului incepand cu luna iulie, in cazul in care autoritatile incearca sa ii intrerupa activitatea.
Politia londoneza a declarat ca Assange a fost arestat in jurul orei 09:30, ora locala. Potrivit acesteia, impotriva sa exista 4 capete de acuzare – unul referitor la constrangerea victimelor, doua la molestari sexuale si unul de viol, toate comise in august 2010. Fondatorul Wikileaks neaga acuzatiile, dar a recunoscut ca a avut relatii sexuale cu doua femei in timpul unei vizite in Suedia din august. Avocatul sau sustine ca ancheta nu are nicio baza, ci face parte dintr-o campanie de incriminare.

Assange urmeaza sa fie audiat la un tribunal din Londra in cursul zilei de marti.

Purtătorul de cuvânt a WikiLeaks, Kristinn Hrafnsson, a declarat că arestarea fondatorului site-ului, australianul Julian Assange, nu va opri difuzarea de noi documente, informează AP.


Totodată, Hrafnsson a calificat arestarea lui Assange de către poliţia britanică drept un atac la adresa libertăţii presei, care nu va împiedica organizaţia să continue să difuzeze secrete pe internet.



Stire in curs de actualizare.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult