Acasa InternationalExterne Forumul de la Davos îşi deschide porţile în aşteptarea lui Medvedev

Forumul de la Davos îşi deschide porţile în aşteptarea lui Medvedev

scris de D.S.S.
1 afisari

Decidenţii politici şi economici se vor reuni miercuri la Davos (Elveţia) pentru prima zi a Forumului Economic Mondial, care urmează să fie inaugurat de preşedintele rus Dmitri Medvedev la două zile după atentatul de pe aeroportul Domodedovo din Moscova, soldat cu 35 de morţi, relatează AFP.

World Economic Forum 2011Potrivit organizatorilor marelui „brain-storming” anual care va reuni în acest an aproximativ 35 de şefi de stat şi de guvern, precum şi 2. 500 de decidenţi din întreaga lume, Medvedev va fi prezent la Davos în ciuda atentatelor de la Moscova.
Preşedintele Medvedev „va sosi pentru a rosti discursul de deschidere şi va pleca imediat după aceea”, a explicat un responsabil.
Serviciul de presă din Kremlin n-a dorit „nici să confirme, nici să infirme această informaţie”, după ce a anunţat că preşedintele rus îşi va amâna vizita în Elveţia.
Potrivit experţilor, în cazul în care va sosi în această staţiune din Alpi, Medvedev va profita de ocazie pentru a comunica nenumăraţilor directori de întreprinderi şi miniştri de finanţe prezenţi aici că Rusia va lua măsuri pentru a evita pe viitor o tragedie asemeni celei de pe aeroportul Domodedovo. El va preciza totuşi că ţara sa va rămâne deschisă investiţiilor străine, pe care speră să le şi obţină.
În orice caz, „problema terorismului”, considerată de Moscova cea mai mare ameninţare, ar trebui să fie reluată pe parcursul dezbaterilor ce se vor desfăşura până duminică.
La Davos se vor discuta probleme economice presante, precum redresarea economiei mondiale în 2011, vulnerabilitatea zonei euro, refacerea sistemului monetar internaţional şi războiul devizelor.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy va reprezenta interesele grupului G20, aflat sub preşedinţie franceză, iar intervenţia cancelarului german Angela Merkel este aşteptată în cadrul discuţiilor despre zona euro, în special în contextul în care Germania este reticentă când vine vorba de întărirea Fondului de sprijinire a zonei euro.

Aceste subiecte se vor afla în centrul unor mese rotunde la care vor participa şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, şi premierii japonez şi britanic Naoto Kan şi David Cameron.

La dezbateri au fost invitate şi economiile emergente, reprezentate de China şi Indonezia, care deţin poziţii din ce în ce mai importante pe scena politică şi economică mondială


This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult