Fost şef al CIA: Puterea lui Trump expiră pe 20 ianuarie, dar sunt foarte îngrijorat de ce ar putea să facă până atunci cu ea | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Fost şef al CIA: Puterea lui Trump expiră pe 20 ianuarie, dar sunt foarte îngrijorat de ce ar putea să facă până atunci cu ea

Fost şef al CIA: Puterea lui Trump expiră pe 20 ianuarie, dar sunt foarte îngrijorat de ce ar putea să facă până atunci cu ea

scris de Misu Andrei
59 afisari

Fostul director al CIA, John Brennan, a declarat că este în acest moment mai îngrijorat de deciziile pe care le poate lua acum Donald Trump, pe final de mandat, decât în toţi cei patru ani când a fost preşedinte al SUA, informează CNN. Brennan a dat ca exemplu demiterea şefului Pentagonului şi punerea în fruntea armatei americane a unor persoane „fără experienţă”, decizii care trimit „un semnal foarte prost” către militarii armatei americane.

„Nu cred că (Trump) va reuşi să se agaţe de putere, pentru că puterea sa va expira în ziua de 20 ianuarie 2021, la prânz, Ziua Inaugurării (când Joe Biden va depune jurământul)”, a spus John Brennan, într-o intervenţie la CNN.

„Dar sunt foarte îngrijorat de ce ar putea să facă până atunci, în acest interval. Şi trebuie să vă spun că sunt, acum, mai îngrijorat de ce ar putea să facă acest nervos şi aparent nesăbuit preşedinte în aceste 70 de zile rămase, decât în întregul său mandat de până acum”, a spus fostul şef al principalei agenţii de spionaj extern al SUA.

John Brennan a precizat că Trump e decis să apeleze în continuare la acţiuni de forţă, precum demisterea ministrului Apărării, Mark Esper, şi înlocuirea lui şi a echipei sale cu persoane controversate, fapt care i-a făcut deja pe câţiva oficiali ai Pentagonului să spună că liderul de la Casa Albă are deja comportamentul specific unui dictator.

De asemenea, conform surselor CNN, după epurările de la Pentagon, următorii pe listă sunt actualii directori ai CIA şi FBI.

„Punerea unor astfel de oameni, fără experienţă, în fruntea Pentagonului, va trimite un semnal foarte prost la trupe, către militari, precum şi către restul naţiunilor”, a spus fostul director CIA, John Brennan.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult