Acasa InternationalExterne Fostii membri ai regimului Saddam Hussein vor reunificarea partidului Baas

Fostii membri ai regimului Saddam Hussein vor reunificarea partidului Baas

scris de Ziua Veche
0 afisari

.Partidul Baas irakian, interzis din 2003 in Irak, si-a tinut joi prima reuniune publica la Damasc, in pofida faptului ca guvernul de la Bagdad solicita de mult timp autoritatilor siriene sa-i extradeze sefii pe care ii acuza de planuirea unor atentate.


Potrivit Agerpres, in cadrul intalnirii la care au participat circa 500 de persoane, desfasurata intr-un centru cultural din sudul capitalei siriene, Ghazuan Qubaissi, adjunct al fostului guvernator al Mossului in timpul lui Saddam Hussein, Mohammad Younes al-Ahmad, a anuntat ca a inceput negocieri pentru reunificarea partidului, subliniind ca “nu exista diferente” intre membrii partidului Baas din exil si cei din tara, “toti contribuind la eliberarea tarii”. El facea aluzie la curentul condus de Ezzat Ibrahim al-Douri, cel mai inalt demnitar al fostului regim, care a reusit sa se sustraga capturarii de catre fortele aliate si de catre noile autoritati irakiene. Vicepresedinte al Consiliului comandamentului Revolutiei, cea mai inalta instanta in Irak in regimul lui Saddam Hussein, el era si cel mai apropiat colaborator al acestuia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult