Acasa InternationalExterne Franţa păstrează 1.400 de militari în Afganistan

Franţa păstrează 1.400 de militari în Afganistan

scris de M.A.
16 afisari

Aproximativ 1.400 de militari francezi vor rămâne în Afganistan după anul 2012 pentru a asigura repatrierea materialului logistic şi pentru a continua formarea armatei şi a poliţiei afgane, a anunţat miercuri ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian.

Militari francezi in Afganistan

Militari francezi in Afganistan (foto: Maj. Patrick Simo)

‘Până la sfârşitul anului 2012, forţele angajate în luptă, în principal la Kapisa (est) şi Kandahar (sud), vor fi retrase, aproximativ 2.000 de militari‘ din cei 3.500 de militari şi jandarmi desfăşuraţi în prezent în Afganistan, a precizat oficialul francez în cursul unei conferinţe de presă, transmite Agerpres.

Efectivele franceze se vor reduce pe măsura dezangajării materialului logistic. ‘Câteva dispozitive’şi câteva sute de militari vor fi menţinuţi până la încheierea misiunii Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Afganistan (ISAF), la sfârşitul anului 2014, a subliniat el. Preşedintele francez François Hollande a confirmat în cursul summitului NATO ce a avut loc la Chicago (20-21 mai) retragerea anticipată, la sfârşitul anului 2012, a ‘forţelor de luptă’ franceze în Afganistan, cu aproximativ 18 luni înainte de data fixată de calendarul NATO.

Ministrul francez, care l-a însoţit pe şeful statului sâmbătă în cursul unei vizite în Afganistan, a indicat că se va deplasa din nou, la începutul lunii iulie, în această ţară.

1 comentariu

briel 31-05-2012 - 17:47

Prin gura lui Sarkozy, Franta s-a oferit sa-l asasineze pe Assad al Siriei, cu ajutorul Arabiei Saudite. Si pe toata familia lui, desigur … Obama a fost importiva.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult