Acasa InternationalExterne Gaddafi înaintea ultimului bastion

Gaddafi înaintea ultimului bastion

scris de A.P.
1 afisari

În 48 de ore se termină totul”, afirmă Seif al-Islam, fiul lui Gaddafi, în vreme ce armata anunţă o operaţiune iminentă asupra Benghazi, bastionul rebelilor.

Rebelii înaintea confruntării decisiveForţele regimului înaintează spre Benghazi, al doilea oraş din Libia, aflat în mâinile insurgenţilor din 17 februarie. După ce comunicat că a cucerit Ajdabiya, armata a anunţat un atac iminent asupra localităţii unde şi-a făcut sediul Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT).

“În 48 de ore se termină totul. Forţele noastre sunt aproape de Benghazi”, a declarat Seif al-Islam într-un interviu pentru Euronews. Indiferent ce decizie va lua comunitatea internaţională în privinţa Libiei, “va fi prea târziu”, adaugă el. Miercuri dimineaţa, în Benghazi domnea calmul, scrie Le Figaro.

Semn al înaintării trupelor guvernamentale, sute de civili şi de insurgenţi au fugit din Ajdabiya şi au dat buluc în sudul oraşului, îmbarcaţi în automobile, camioane şi camionete. Un purtător de cuvânt al CNT a dezminţit fuga, în ciuda scenelor de debandadă la care a fost martor un ziarist de la AFP, marţi după amiază.

Luptele din ultimele două zile au făcut cinci morţi şi douăzeci de răniţi la Ajdabiya, potrivit medicilor. Miercuri, Ajdabiya încă era ţinta bombardamentelor aeriene.

În ajun, colonelul Gaddafi jurase, într-un discurs televizat, “să îi zdrobească pe duşmani”. “Colonizatorii vor fi învinşi, Franţa va fi învinsă, America va fi învinsă, Marea Britanie va fi învinsă”, a adăugat el, după ce, într-un interviu pentru RTL, îl făcuse pe Sarkozy nebun, iar într-un interviu pentru Il Giornale declarase că liderul francez are o problemă mentală.

Mai spre vest, forţele fidele “Comandantului” au purtat o ofensivă asupra oraşului Misrath, la 150 de kilometri de Tripoli, care rămâne totuşi în mâinile opoziţiei. Operaţiunea s-a soldat cu patru morţi şi zece răniţi, potrivit unui purtător de cuvânt al rebelilor.

Comunitatea internaţională se codeşte să intervină

În faţa perspectivelor tot mai sumbre pentru insurgenţi, comunitatea internaţională rămâne neputincioasă. Ţările din G8 reunite la Paris, mai ales americanii şi nemţii, au exclus, din lipsa consensului, posibilitatea unei lovituri militare împotriva lui Gaddafi. S-au limitat să promită pentru această săptămână o nouă rezoluţie cu sancţiuni înăsprite. Potrivit ambasadorului francez la ONU, Gérard Araud, Franţa şi Marea Britanie continuă să susţină ideea unei rezoluţii pentru instituirea unei zone de interdicţie aeriană deasupra Libiei.

Statele NATO urmau să continue miercuri o reuniune asupra opţiunilor militare, în caz că Alianţa decide să intervină.

Ministrul de Externe francez, Allain Juppé a scris pe blogul său că “mai multe state arabe” sunt gata pentru “o participare efectivă” la o operaţiune militară în Libia, adăugând că “încă nu e prea târziu” pentru o intervenţie.

Sarkozy şi Gaddafi când erau fraţiGaddafi ar fi finanţat campania “clovnului” şi “nebunului” Sarkozy

În interviul acordat de Seif al-Islam pentru Euronews, fiul lui Gaddafi afirmă că Libia a contribuit la finanţarea campaniei electorale a lui Sarkozy în 2007. “Suntem gata să dăm totul pe faţă. Primul lucru pe care îl cerem acestui clovn este să dea poporului libian banii înapoi.” Seif al-Islam declară că ajutorul i-a fost dat lui Nicolas Sarkozy “pentru a lucra în favoarea poporului libian”. “Dar ne-a dezamăgit. Daţi-ne banii înapoi! Avem toate detaliile, conturile bancare, documentele şi operaţiunile de transfer.” Afirmaţiile au fost dezminţite de Elysée.

Săptămâna trecută, Gaddafi a ameninţat că va face public “un secret grav” legat de campania prezidenţială din 2007. Un scandal de natură să provoace căderea lui Sarkozy, dacă preşedintele francez continuă să recunoască Consiliul Naţional de Tranziţie drept singurul reprezentant al poporului libian.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult