Acasa InternationalExterne Gaddafi, ţinta atacurilor din Libia

Gaddafi, ţinta atacurilor din Libia

scris de D.S.S.
29 afisari

Misiunile aeriene franceze pentru impunerea unei zone de interdicţie aeriană în Libia au fost reluate luni dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Statului Major, colonelul Thierry Burkhard.Avioanele franceze nu au survolat Libia în cursul nopţii, dar şi-au reluat misiunile în cursul dimineţii, a precizat el.

gaddafi-a-pornit-ofensiva-asupra-rebelilor

Gaddafi,vizat de atacurile aeriene

Avioanele care pleacă de la bazele de pe teritoriul francez, în special de la Solenzara în Corsica (insulă din Marea Mediterană) şi Saint-Dizier (est), au aproximativ trei ore de zbor pentru a ajunge în zona operaţiunilor.
Consolidarea coaliţiei, cu participarea unor avioane din alte ţări, determină „o partajare a responsabilităţilor” în conducerea operaţiunilor, subliniază Statul Major.
Ministrul britanic de Externe, William Hague, a sugerat că Muammar Gaddafi ar putea fi vizat de raidurile aeriene internaţionale din Libia, refuzând totuşi să „speculeze” în legătură cu obiectivele alese de coaliţie.
Nu vreau să speculez în legătură cu ţintele, care depind de circumstanţele de moment„, a explicat ministrul, după o întrebare privind posibilitatea unui atac care să îl vizeze direct pe liderul libian.
Totul depinde de modul în care oamenii se comportă. Ţintele sunt permanent în concordanţă cu rezoluţia ONU, accentul fiind pus pe protejarea civililor„, a precizat Hague.
Ministrul britanic al Apărării, Liam Fox, evocase de duminică posibilitatea ca Muammar Gaddafi să fie vizat de raidurile aeriene.
La rândul său, secretarul american al Apărării, Robert Gates, s-a pronunţat împotriva unui raid care să îl vizeze direct pe liderul libian.
Cred că este important să acţionăm în cadrul mandatului rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU. Dacă vom începe să adăugăm obiective, cred că acest lucru va ridica probleme. Nu ar fi bine să fixăm obiective pe care nu le putem atinge„, a explicat secretarul american al Apărării.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult