Acasa InternationalExterne Gafă de proporţii la MAE: Aurescu i-a oferit neamţului Steinmeier o broşură cu harta Franţei

Gafă de proporţii la MAE: Aurescu i-a oferit neamţului Steinmeier o broşură cu harta Franţei

scris de A.B.
13 afisari

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat, luni, omologului german, Frank-Walter Steinmeier, o broşură pe a cărei copertă este imprimată harta Franţei acoperită cu drapelul Germaniei.

Gafă de proporţii la MAE: Aurescu i-a oferit lui neamţului Steinmeier o broşură cu harta Franţei

Gafă de proporţii la MAE: Aurescu i-a oferit lui neamţului Steinmeier o broşură cu harta Franţei

La finalul intervenţiei sale din conferinţa comună de presă cu omologul german, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a prezentat o broşură realizată cu ocazia aniversării a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania.

Pe coperta broşurii ar fi trebuit să fie hărţile celor două ţări. Însă, alături de harta României se află harta Franţei, acoperită cu drapelul Germaniei.

„În încheiere vreau doar să vă prezint, cu ocazia aniversării celor 135 de ani de relaţii diplomatice, acest material de presă foarte frumos pe care l-am oferit deja domnului ministru Steinmeier şi care prezintă în imagini, cu sprijinul colegilor de la Agerpres, istoria relaţiilor diplomatice româno-germane. Sunt imagini care trec prin istoria noastră comună şi care arată cât de intense sunt, mai ales în ultimii ani, contactele dintre ţările noastre”, a precizat Bogdan Aurescu, prezentând broşura.

Explicaţia MAE

Ministerul de Externe a venit cu precizari, luni seara, dupa ce ministrul Bogdan Aurescu, i-a inmanat, luni, omologului german, Frank-Walter Steinmeier, o brosura pe a carei coperta este imprimata harta Frantei acoperita cu drapelul Germaniei.

„In contextul aniversarii in anul in curs a 135 ani de relatii diplomatice intre Romania si Germania, Agerpres a initiat editarea unei brosuri, continand imagini si articole de arhiva realizate de agentia nationala de presa despre relatiile bilaterale romano-germane.

Dintr-o regretabila eroare tehnica, exclusiv pe coperta brosurii, tiparita intr-un singur exemplar pus la dispozitia MAE in aceasta dimineata, a fost imprimat conturul hartilor Romaniei si Frantei, aceasta din urma fiind acoperita de steagul Germaniei”, se arata intr-un comunicat al MAE, remis ZIUA VECHE.

Oficialii MAE mentioneaza ca Ministeru l”s-a sesizat si a semnalat eroarea in cauza, aceasta urmand a fi corectata in cel mai scurt timp de catre agentia Agerpres in varianta tiparita”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult