Primele studii clinice (realizate pe pacienţi umani, n.r.) pentru testarea unui vaccin dezvoltat împotriva noului coronavirus vor fi lansate în Germania de compania BioNTech, cu sediul în oraşul Meinz, în colaborare cu laboratorul american Pfizer, a anunţat miercuri autoritatea federală germană care deţine competenţa în acest sector de activitate, citată de AFP şi Reuters.
„Acesta este doar al patrulea studiu pe oameni” realizat deocamdată în lume pentru testarea unui vaccin împotriva COVID-19, se afirmă în acelaşi mesaj.
Conform Reuters, în a doua fază a studiului, noul vaccin va fi testat pe un eşantion mai mare de persoane, inclusiv pe indivizi aflaţi în categoria cu cel mai ridicat risc asociat acestei maladii.