Acasa InternationalExterne Germania: Fenomene meteorologice extreme. 4 morţi şi peste 100 răniţi

Germania: Fenomene meteorologice extreme. 4 morţi şi peste 100 răniţi

scris de A.B.
2 afisari

Patru persoane au murit şi alte100 au fost rănite în urma furtunilor care au afectat Germania la sfârşitul săptămânii. Furtunile au provocat pene de electricitate şi au perturbat traficul feroviar.

furtuna

foto: churry-burry.ro

O femeie în vârstă de 24 de ani a murit în Bavaria după ce un copac a căzut peste maşina ei sâmbătă seara, ridicând astfel la patru numărul persoanelor decedate din cauza intemperiilor. Trei femei care jucau golf au murit vineri la Hessen după ce au fost lovite de fulger. Potrivit TheLocal.de, o a patra femeie se află în stare critică în spital. Peste 100 de persoane au fost rănite în ţară din cauza furtunilor, multe dintre ele în timp ce participau la diferite evenimente organizate în aer liber. Astfel, 51 de persoane au fost rănite, iar nouă dintre ele sunt în stare gravă, după ce un fulger a lovit un stâlp la un festival de rock din nordul Saxoniei.  Un alt festival din Baden-Württemberg a fost oprit duminică după ce rafalele de vânt au distrus corturile şi cel puţin zece participanţi au fost răniţi. Alte 18 persoane au fost rănite la Volksfest în Bavaria de crengile de copaci rupte de vânt. Rafalele de vânt puternice şi precipitaţiile abundente au provocat pagube de milioane de euro şi rănirea a cel puţin 38 de persoane în Baden-Württemberg, potrivit Ministerului de Interne din Stuttgart. Mai mulţi copaci şi stâlpi de electricitate au fost distruşi de furtună, generând pene de electricitate şi pertubând transporturile. Nordul Germaniei a fost, de asemenea, afectat de furtuni, dar nimeni nu a fost rănit. În noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 22.00 şi 04.00, serviciul german de meteorologie DWD a înregistrat 8.135 de fulgere doar în zona Berlinului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult