Acasa InternationalExterne Germania: Islamisti condamnati pentru planificarea unui atac terorist

Germania: Islamisti condamnati pentru planificarea unui atac terorist

scris de Ziua Veche
16 Afisari

.Retinuti in urma cu aproape un an, cei patru barbati au fost condamnati de un tribunal din Germania pentru planificarea unui atac terorist impotriva unor baze militare americane din aceasta tara, printre care si Baza Aeriana Remstein. Potrivit BBC, acestia erau membri ai gruparii radicale Uniunea Jihadului Islamic, din Germania, care avea legaturi cu Al – Qaeda. Doi dintre ei, Fritz Gelowicz si Daniel Schneider, cetateni germani convertiti la islamism, au fost condamnati la 12 ani de inchisoare, Adem Yilmaz, cetatean turc, a fost condamnat la 11 ani de inchisoare, iar Atilla Selek, cetatean german de origine turca, a primt 5 ani. In timpul celor 10 luni cat a durat procesul, acuzatii au recunoscut faptul ca faceau parte dintr-o organizatie terorista si ca au incercat organizarea unor atacuri, folosind explozibil. Judecatorul care a anuntat verdictul, a precizat ca cei patru “visau sa organizeze un nou 11 septembrie”, in care si-ar fi pierdut viata multi militari americani, dar si civili.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult