Acasa InternationalExterne Google a pierdut la Tribunalul UE apelul împotriva deciziei CE de a amenda compania cu 2,5 miliarde de euro

Google a pierdut la Tribunalul UE apelul împotriva deciziei CE de a amenda compania cu 2,5 miliarde de euro

scris de Misu Andrei
102 Afisari

Compania care deține Google, Alphabet, a pierdut procesul cu Comisia Europeană privind amenda de 2,42 de miliarde de euro care trebuie să o plătească din cauză că a încălcat normele europene antitrust. Tribunalul UE, a doua cea mai înaltă instanță din Uniune, a respins apelul companiei la decizia Comisiei de a amenda Google.

Comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, a sancționat în 2017 cel mai popular motor de căutare de pe internet pentru favorizarea propriului serviciu de comparare a prețurilor la cumpărături, pentru a-i da un avantaj necinstit împotriva rivalilor europeni mai mici, transmite Reuters.

Cazul privind cumpărăturile online a fost primul dintr-un trio de decizii care au însumat amenzi antitrust împotriva Google de 8,25 de miliarde de euro în UE, în ultimul deceniu. Vestager a declanșat anchete și împotriva Amazon, Apple și Facebook, care sunt în derulare.

„Instanța Generală dezminte în mare acțiunea Google împotriva deciziei Comisiei care a găsit că Google a abuzat de poziția sa dominantă prin favorizarea propriului serviciu de comparare la cumpărături în dauna serviciilor de comparare la cumpărături concurente”, arată Tribunalul.

Google poate face apel la Curtea de Justiție a UE, cea mai înaltă instanță europeană.

Compania a spus, miercuri, că s-a conformat deja cu decizia antitrust la nivelul UE.

„Această decizie se referă la un set specific de fapte și deși o vom analiza îndeaproape, am făcut modificări în 2017 pentru a ne conforma cu decizia Comisiei Europene”, a transmis compania într-un mail pentru Reuters.

Google nu a precizat dacă va face apel împotriva deciziei Tribunalului.

Aceasta nu este prima dată când Tribunalul UE se pronunță asupra unui caz antitrust intentat de Comisia Europeană și îndreptat împotriva unui gigant tehnologic, conform Mediafax.

În iulie 2020, instanța a decis că executivul european nu a reușit să dovedească faptul că guvernul irlandez a acordat un avantaj fiscal companiei Apple – asta după ce instituția cu sediul la Bruxelles a cerut Republicii Irlanda să recupereze 13 miliarde de euro de la producătorul iPhone în 2016. Decizia instanței a însemnat o lovitură semnificativă pentru Margrethe Vestager, șefa UE în domeniul concurenței, și pentru echipa sa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS