Acasa InternationalExterne Gorbaciov atacă activitatea OSCE

Gorbaciov atacă activitatea OSCE

scris de Laurentiu Banches
9 afisari

Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov susține că Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) nu îndeplinește acele funcții de control privind securitatea.

Gorbaciov atacă activitatea OSCE (foto:activenews.ro)

Gorbaciov atacă activitatea OSCE (foto:activenews.ro)

„Nu aș spune că este ‘inutilă’: vedem că ei (reprezentanții OSCE) se înghesuie acum în Ucraina, acolo sunt observatori de-ai lor. Însă problema e alta. Despre ce fel de securitate am discutat noi (rușii) cu americanii și europenii? Despre una de la Brest la Vancouver și se avea în vedere ca aceasta să cuprindă țările europene, plus Canada și Australia”, a amintit Mihail Gorbaciov. În opinia fostului lider sovietic, OSCE trebuia să aibă cele mai mari drepturi, „pentru ca ea să poată opri pe oricine și să intervină în orice stadiu într-un proces, dacă acesta începe să capete forme periculoase”.

„Așa ar fi existat întotdeauna control… Acolo unde există arme nucleare, controlul și responsabilitatea trebuie să se situeze la un nivel foarte înalt. Trebuie să revenim la acest lucru. Trebuie să construim o Europă comună, casa europeană. Rusia este în casa europeană, însă unii au dispute cu noi”, a subliniat fostul președinte al URSS Mihail Gorbaciov, potrivit Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult