Grecia a dat flit UE | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Update – Grecia a dat flit UE

Update – Grecia a dat flit UE

scris de C.P.
8 afisari

UPDATE – Este oficial! Grecii au respins prin referendum acordurile cu institutiile internationale. Potrivit rezultatelor definitive, 61,31 la suta dintre ei au votat NU, la indemnul premierului Alexis Tsipras si a partidului Syriza, aflat la guvernare.
greci nu ueDuminica seara, Tsipras a dat asigurari ca rezultatul nu ii indeparteaza pe greci de Europa, ci le consolideaza pozitia in negocieri. De aici si manifestarile de bucurie de pe strazile Atenei. Pe plan financiar, se vad deja primele consecinte: majoritatea burselor asiatice au deschis in scadere, iar euro s-a depreciat initial fata de dolar, inainte de a se redresa la nivelul de vineri.
Cancelarul german, Angela Merkel, si presedintele francez, Francois Hollande, se vor intalni luni seara la Paris, pentru a discuta despre Grecia!
Intrebarea de la referendum a fost: „Trebuie acceptat proiectul de acord prezentat de catre Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana (BCE) si Fondul Monetar International (FMI) in timpul reuniunii Eurogrupului din 25 iunie?”

UPDATE – După numărarea a 95% din buletinele de vot la referendumul convocat de premierul grec Alexis Tsipras pentru ca populația să se pronunțe asupra propunerilor creditorilor internaționali, rezultatele arată un procent de 61,31% din voturi pentru ‘Nu’, împotriva acestor propuneri, pentru ‘Da’ votând numai 38,69 %, transmite AFP citând Ministerul grec de Interne.

Rata participării a fost de 62,5%, peste pragul minim de 40% necesar validării scrutinului. Potrivit autorităților de la Atena, votul s-a desfășurat fără incidente.

Premierul Tsipras, care și-a îndemnat compatrioții să voteze ‘Nu’, a transmis duminică seară un mesaj televizat în care a făcut apel la ‘unitate’ și a promis — la fel ca înainte de referendum — că va încerca să obțină un acord mai favorabil din punct de vedere social, aluzie la măsurile de austeritate cuprinse în propunerile respinse prin acest referendum.

El a admis că prioritatea absolută este acum sistemul bancar aflat în criză de lichidități, situație care a impus închiderea băncilor și impunerea de restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro de persoană pe zi.

După numărarea a jumătate din buletinele de vot la referendumul convocat de premierul grec Alexis Tsipras pentru ca populația să se pronunțe asupra propunerilor creditorilor internaționali, rezultatele arată un procent de 61,21% din voturi pentru ‘Nu’, împotriva acestor propuneri, pentru ‘Da’ votând numai 38,94 %, transmite AFP, citând Ministerul grec de Interne.

grecia a spun nuPrezenţa la urne în referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depăşit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, anunţă Ministerul de Interne de la Atena. 

grecia referendumAproximativ 9,8 milioane de greci au fost chemaţi duminică la urne pentru a se pronunţa asupra măsurilor economice propuse de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Grecia: Scenarii post-referendum

Ministrul german al economiei, Sigmar Gabriel, consideră că orice noi negocieri cu Grecia privind un nou acord de asistență financiară sunt ‘greu de imaginat’ după ce grecii au respins duminică prin referendum ultimele propuneri ale creditorilor internaționali, transmite AFP.

Premierul grec Alexis Tsipras a ‘tăiat ultimele punți’ între țara sa și Europa, a declarat vice-cancelarul german într-un interviu ce va fi publicat luni de cotidianul Tagesspiegel. ‘După respingerea regulilor de joc ale zonei euro (…), negocieri asupra unor programe de asistență în valoare de miliarde (de euro) sunt greu de imaginat’, a subliniat Sigmar Gabriel.

Reacția sa survine după ce mai mulți oficiali greci, inclusiv ministrul de finanțe Yanis Varoufakis, au declarat că guvernul de la Atena dorește să reia imediat negocierile cu creditorii internaționali (UE și FMI) și să ajungă cât mai repede la un acord cu aceștia pentru un nou program de finanțare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult