Acasa InternationalExterne Grecia: A fost arestat liderul partidului neonazist

Grecia: A fost arestat liderul partidului neonazist

scris de A.H.
15 afisari

Poliția greacă a anunțat că l-a arestat pe liderul partidului neonazist Zori Aurii, Nikos Michaloliakos, suspectat că face parte dintr-o organizație criminală, transmit AP și AFP.

Nikos Michaloliakos

Nikos Michaloliakos

În afară de Michaloliakos au mai fost arestați Ilias Kassidiaris, deputat și purtător de cuvânt al partidului, și alți doi membri ai partidului, relatează AFP, citând aceeași sursă.

Curtea supremă greacă a emis mandate de arestare pentru cel puțin alți cinci deputați ai acestui partid. Curtea anchetează asasinarea unui rapper antifascist de către un activist al acestei formațiuni, au informat surse judiciare.

După uciderea lui Pavlos Fyssas, 34 de ani, pe 18 septembrie, autoritățile au declanșat o amplă anchetă în privința acestui partid, suspectat de numeroase violențe împotriva unor migranți și activiști de stânga. „Democrația are mijloace să se apere”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Simos Kedikoglu, la TV Skai, la câteva minute după arestarea deputaților.

În contextul șomajului ridicat și al sărăciei care s-au agravat în Grecia din cauza crizei, partidul Zori Aurii a reușit să intre prima oară în Parlament, la alegerile din iunie 2012, obținând 18 locuri din cele 300 ale camerei, încheie AFP.

19 comentarii

UnUL 28-09-2013 - 14:53

A fost arestat un lider neonazist. Se pregătesc Buboșel-Salaud, Bășinel și Degețel.

salut 28-09-2013 - 15:07

Mai boule, retardat de Cluj, tu ai citit articolul? Partidul ala se comporta neonazist ca Basescul tau (cu dementii lui sustinatori), numai ca nefiind la putere, nu foloseste procuratura….

UnUL 28-09-2013 - 15:09

Nu, puișor, se comportă ca legionarii tăi.

salut 28-09-2013 - 15:23

„Ba tu, ba voi”. Dobitoc retardat de Cluj.

UnUL 28-09-2013 - 15:52

Sigur că „ba tu, ba voi”: trebuie puse lucrurile la locul lor corect și înlocuită minciuna voastră stupidă și ticălăasă cu contrarul ei, adevărul, Salaud Bubos.

salut 28-09-2013 - 15:59

Ce minciuni vezi in articol mai retardatule? Ca doar asta ti-am spus acvum o ora, sa citesti articolul, ca ai postat ca un bou, Inca n-ai reusit sa citesti articolul, mai sluga retardata, de Cluj ?

UnUL 28-09-2013 - 16:13

Cine naiba a vorbit de minciuni în articol? L-am citit de la început – nici nu era greu, fiind foarte scurt.
Minciunile sunt doar în tot ce spuneți și scrieți voi, Salaud – și asta indiferent de tema abordată în articol. (Oricum, oricare ar fi tema articolului comentat- fie ea și înmulțirea viermilor de mătase! – voi reveniți la cele 2 obsesii : Băsescu și evreii.) Deci dacă eu imediat după aceea scriu exact contrarul, e doar pentru a restabili adevărul.

CONGO 28-09-2013 - 19:25

in posa se vede clar ce semn incalcit au pe steag, tot ca si ce e in capul lor, o chesti in forma de vierme zbuciumat

UnUL 28-09-2013 - 21:18

Salaud, cum ți-ai mai spus nu o dată, nu ești tu cel mai calificat să-i faci pe alții retardați. Și, evident, iar n-ai priceput nimic, ca de obicei.
Nu știu ce vezi tembel în faptul că vă acuz că debitați minciuni cu ghiotura; tembeli nu pot fi decât cei ce le debitează.
În rest, rămâne cum am stabilit, c r e t i n congenital ce ești.

CONGO 28-09-2013 - 20:19

vrabia moare in codreanul de la Tâncăbeşti

UnUL 28-09-2013 - 21:13

Tu postezi întotdeauna aiurea și aiureli, Buboșel. Și visezi la lucruri aberante, stupide și imposibile.

Antibasistul 28-09-2013 - 21:18

Bs=Ba

UnUL 28-09-2013 - 21:42

Ăsta e un cod secret, Bășinel?

Gisela 29-09-2013 - 14:42

tu esti nazist veteran….

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 29-09-2013 - 06:19

CAPSoManne ;

URMEAZA ;La PRIMA STATIE :

RAHOVA cu Eva PERON ot PLESCOI

IMPOSTORUL ,Nationale ‘

Cauze cunoscute si MAI NOI:

,, in 2004, Traian Basescu si ADA ar fi primit din strainatate sume in cuantum de 7 milioane de dolari, in mod ilegal intr-o serie de transe succesive. Politicianul sustine ca banii ar fi intrat in conturile A;iantei DA cu titlu de donatie, insa nu ar fi fost declarate la Autoritatea Electorala Permanenta.”
Exact pentru acest DELICT ,Helmut Kohl a fost DEMIS in BRD !

CONGO 28-09-2013 - 17:31

vrabia mihai viteazu

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 28-09-2013 - 19:19

…aka kaTurboase, tot cu metode legionare ,

…tot de la Unchiu Dobre alias Nechifor Crainic,

….prafu si pulberea pe voi , 7(sapte) generatii

….BLESTEMATE!

…Pss ; De ce crezi ca ti-ai inhumat

…Progeniturile !

CONGO 28-09-2013 - 19:22

NORMAL si NASOL
neonazist arestat – normal
neonazist neimpuscat – nasol

UnUL 28-09-2013 - 21:31

Adevărat sau nu, Congo, nu se vorbește așa la moartea unui om, indiferent cât de antipatic ne-ar fi.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult