Guvernul Rusiei a demisionat după ce Vladimir Putin a propus schimbări constituționale | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Guvernul Rusiei a demisionat după ce Vladimir Putin a propus schimbări constituționale

Guvernul Rusiei a demisionat după ce Vladimir Putin a propus schimbări constituționale

scris de Misu Andrei
108 afisari

Premierul rus Dmitri Medvedev a anunțat că i-a prezentat președintelui Vladimir Putin demisia guvernului său, relatează agențiile internaționale de presă. S-a întâmplat la scurt timp după ce Putin a anunțat că vrea un referendum pentru modificări constituționale importante. 

Putin i-a mulțumit lui Medvedev pentru activitatea sa, dar a adăugat că Guvernul nu a reușit să-și îndeplinească toate obiectivele primite de la Kremlin, relatează agențiile de presă din Rusia.

Decizia nu a fost discutată cu membrii Cabinetului. „Nimeni nu a știut. Ne-au adunat și au anunțat”, ar fi spus un ministru, potrivit The Independent.

Demisia lui Medvedev îi va permite lui Putin să numească un nou premier și, astfel, ar putea arăta pe cine preferă ca succesor al său la președinție. Nu este clar însă când va fi numit noul premier, iar Putin le-a cerut actualilor miniștri să rămână în funcție până la instalarea unui nou executiv, potrivit The Guardian.

Dmitri Medvedev va fi numit vicepreședinte  al Consiliului de Securitate al Rusiei, a potrivit jurnalistei Polina Ivanova. Acest consiliu este aflat tot sub conducerea lui Putin.

Medvedev a preluat conducerea executivului în mai 2018, la două luni după realegerea lui Putin ca preşedinte. Anterior, Medvedev a mai avut un mandat de premier și unul de președinte, când prim-ministru a fost Putin.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult