Guvernul spaniol a aprobat abdicarea regelui Juan Carlos | Ziua Veche
Acasa InternationalExterne Guvernul spaniol a aprobat abdicarea regelui Juan Carlos

Guvernul spaniol a aprobat abdicarea regelui Juan Carlos

scris de C.S.
3 afisari

Executivul spaniol a aprobat legea organică solicitată de prevederile constituționale pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a regelui Juan Carlos.

Guvernul spaniol a aprobat abdicarea regelui Juan Carlos.

În plus, guvernul de la Madrid a mai aprobat tot marți și o declarație instituțională de sprijin pentru monarhie.

Legea organică menționată are un singur articol și o dispoziție finală unică. În paragraful 1 se stabilește că regele Juan Carlos abdică, iar la paragraful 2, faptul că decizia abdicării va fi efectivă atunci când legea va intra în vigoare, după îndeplinirea formalităților parlamentare, votul în cele două camere ale legislativului și după publicarea în Monitorul Oficial.
„Majestatea Sa Regele Juan Carlos I de Bourbon renunță la Coroana Spaniei. Abdicarea va fi efectivă în momentul intrării în vigoare a prezentei legi organice”, arată textul legii organice. Dispoziția finală a acesteia precizează că intrarea în vigoare va avea loc în momentul publicării în Monitorul Oficial.

În ceea ce privește declarația instituțională de sprijin pentru monarhie, în aceasta, guvernul spaniol îi mulțumește regelui Juan Carlos pentru activitatea sa și subliniază faptul că, în Spania, Constituția asigură normalitatea succesiunii la conducerea statului.

Guvernul spaniol s-a reunit marți la prânz într-o ședință extraordinară pentru a aproba legea organică menită să reglementeze succesiunea la tron, așa cum prevede articolul 57 al Constituției, după ce Regele Juan Carlos a anunțat luni că va abdica în favoarea fiului său, prințul moștenitor Felipe de Asturias.

Constituția Spaniei cuprinde în titlul II (despre Coroană) un articol în care se face referire la abdicarea șefului statului și renunțarea la drepturile de succesiune din partea moștenitorilor la tron. Articolul 57.5 al legii fundamentale prevede că „abdicările și renunțările la tron sau orice altă îndoială de fapt sau de drept care apar în ordinea succesiunii la tron se vor rezolva printr-o lege organică”.

2 comentarii

digital 03-06-2014 - 23:31

l-au tradus și pă ăsta ca pe crinel!
ai dreq pepeiștii ăștia!

UnUL 03-06-2014 - 23:32

????

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult