Acasa InternationalExterne Guvernul Tsipras II a fost învestit de Parlament

Guvernul Tsipras II a fost învestit de Parlament

scris de C.P.
45 Afisari

Parlamentul grec a acordat în cursul nopții de miercuri spre joi votul de încredere guvernului stângii radicale condus de Alexis Tsipras, pregătit să pună în aplicare măsurile de reformă și economii promise creditorilor țării în schimbul susținerii financiare, transmite AFP.

guvernul Tsipras IIEchipa guvernamentală în care Syriza lui Alexis Tsipras este aliată cu partidului naționalist de dreapta Grecii Independenți (Anel), condus de Panos Kammenos, a obținut voturile celor 155 de deputați ai coaliției, din totalul de 300 ai parlamentului.

Întreaga opoziție, de la neonaziștii din Zori Aurii la socialiștii din Pasok, trecând pe la comuniștii din KKE, a votat contra. Adversarul de dreapta al lui Alexis Tsipras, conservatorul Vangelis Meimarakis, și-a motivat neîncrederea acuzându-l pe premier de „escrocherie politică” și că a înrăutățit situația economică a țării.

Votul a pus capăt la trei zile de dezbateri fără miză reală, pentru că foaia de parcurs a noului guvern este definită prin acordul încheiat la 13 iulie între Alexis Tsipras și creditorii internaționali — UE și FMI — ai țării supraîndatorate, pentru a evita să fie eliminată din zona euro.

Înainte de vot, Alexis Tsipras a reafirmat că „primul său obiectiv” este să se conformeze fără întârziere angajamentelor față de creditori, cu scopul de a obține astfel în noiembrie unda verde „pentru a încheia până la sfârșitul anului recapitalizarea băncilor și a demara discuțiile pentru reducerea datoriei” țării.

Prim-ministrul elen a reiterat că punerea rapidă în aplicare a măsurilor dictate de creditori este cel mai bun mijloc de a se elibera curând de tutela lor și de a permite „ieșirea definitivă din criză” până la sfârșitul mandatului său de patru ani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS