Unul dintre cele mai sigure vase din lume, conceput să fie nescufundabil. Așa descrie constructorul iahtului ambarcațiunea care aparținea magnatului britanic Mike Lynch. Și totuși, la fel ca Titanicul, a ajuns pe fundul mării. Deși situația meteo ar fi putut fi gestionată, în mod straniu, o înlănțuire de erori umane a făcut ca vasul să se scufunde în doar câteva minute în apele Siciliei. Niciun alt vas din apropiere nu a fost afectat de furtună. 15 persoane au supraviețuit, iar alte 7 și-au pierdut viața. Astăzi urmează să fie recuperat din apă și trupul fiicei miliardarului.
Iahtul de lux avea aproape 500 de tone, iar catargul 75 de m înălțime, al doilea cel mai mare din lume. Constructorul spune că tragedia putea fi evitată, chiar dacă vântul a bătut cu 150 de km la oră. Perturbațiile erau anunțate, însă, în mod inexplicabil, vasul nu se afla în stare de alertă.
Giovanni Constantino, fondatorul companiei care a construit iahtul: În mod inexplicabil, s-au expus. Unii erau pe punte, deşi nu aveau ce să caute acolo. Alţii erau jos, în cabină. Sacrilegiu! Clar nu aveau ce căuta acolo. Probabil a fost lăsată deschisă şi vreo uşă, mai mare sau mai mică.
Anchetatorii i-au audiat pe supraviețuitori și încearcă să afle mai multe răspunsuri: de ce motoarele s-au oprit, dacă trapa de pe punte era deschisă, așa cum au observat scafandrii, și de ce nu a fost activat în timp util sistemul care ar fi trebuit să „sigileze” vasul, împiedicând intrarea apei.

În urmă cu câteva luni, Mike Lynch a vrut să vândă iahtul, cu 30 de milioane de lire. S-a răzgândit, însă, după ce a fost achitat în procesul în care era anchetat pentru fraudă, în urma vânzării unei companii pe care o deținea.
În momentul tragediei, pe vas se mai aflau avocatul său, dar și președintele băncii Morgan Stanley, care a fost martor cheie în proces.
Toți și-au pierdut viața în naufragiu.
Mike Lynch era fondatorul unei companii în domeniul securității cibernetice, care ar fi colaborat cu serviciile secrete ale mai multor țări.